Un număr de 130 de angajaţi ai Serviciilor de Probaţiune au intrat în greva foamei, ei solicitând de urgenţă Guvernului punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturile salariale, conform unui memorandum aprobat de Executiv.
CITEŞTE ŞI: Scandal URIAŞ în Justiţie din cauza banilor: Magistraţii refuză să mai intre în instanţe!
„Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, afiliat Blocului Naţional Sindical, informează că sistemul de probaţiune se află într-o situaţie de criză, manifestată printr-o formă extremă de protest, respectiv greva foamei – asumată în data de 19.12.2023 de peste 130 angajaţi dintr-un sistem în care numărul total de angajaţi nu depăşeşte 690 de consilieri de probaţiune, clasă profesională ce face parte din familia ocupaţională Justiţie”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Blocul Naţional Sindical.
Memorandumul Guvernului
Astfel, Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune solicită de urgenţă Guvernului României semnarea memorandumului aprobat în şedinţa de Guvern din 18 decembrie, intitulat „Majorarea limitelor de credite bugetare aprobate pe luna decembrie 2023 pentru Ministerul Justiţiei”, precum şi transmiterea acestuia către Ministerul Justiţiei pentru punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturi salariale recunoscute prin semnarea OMJ-urilor individuale, semnate de Ministrul Justiţiei.
Cetățeanul TV