O pisică neagră şi-a făcut apariţia, astăzi, la uşa comisiei din Parlament unde se dezbate bugetul pe 2024. Pisca a umblat nestingherită până a fost luată de o angajată a Parlamentului.
CITEŞTE ŞI: Ministerul Transporturilor va avea un buget record în 2024
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat programul aprobării bugetului de stat pentru anul 2024. Votul final va fi miercuri, au stabilit parlamentarii.
Proiectul de buget pentru anul viitor a ajuns vineri în Parlament. Tot vineri a fost convocată ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului în cadrul căreia a fost stabilit calendarul aprobării bugetului..
Vot final miercuri
Astfel, amendamentele pot fi depuse până duminică, la ora 14.00. Luni vor fi ședințele comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea, avizarea și depunerea avizelor la comisiile buget-finanțe.
Tot luni vor fi dezbaterile în comisiile buget-finanțe, iar marți sunt programate dezbaterile din plenul reunit al Parlamentului. Votul final va fi miercuri.
Cetățeanul TV