duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCum va decurge Crăciunul regal la Săvârșin

Cum va decurge Crăciunul regal la Săvârșin

-

Familia Regală a României va petrece, și în acest an, sărbătorile de iarnă la Săvârșin, în județul Arad.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Principele Consort Radu vor lua parte la deschiderea Târgului Regal de Crăciun, organizat în premieră pe domeniul de la Săvârșin.

Radu Ghina, directorul fundației Colecția Regală, spune că vor fi și alte momente speciale în Satul Regal.

“Vor fi sute de colindători veniți din toate zonele țării. Vor fi și două momente speciale vineri după-masa, la ora 16:00 când se va deschide Târgul de Crăciun cu un recital al corului Arhiepiscopia Radului și sâmbătă la ora 16:30 când în Satul Regal va fi un recital de colinde al maestrului Dinu Iancu Sălăjanu. O altă premieră a acestui an este faptul că duminică, începând cu ora 16:30 va fi un alai al grupelor de dubași din trei județe din zona Transilvaniei și a Banatului”, spune Radu Ghina.

În 19 decembrie, Majestatea Sa Margareta și Principesa Elena vor împărți daruri familiilor defavorizate din zona Săvârșin.

Momentul preferat de Regele Mihai cu prilejul sărbătorilor de iarnă, este rezervat pentru Ajunul Crăciunului, spune Radu Ghina, directorul fundației Colecția Regală.

“În mod tradițional, Familia Regală va primi dubașii din Săvârșin în ziua de 24 decembrie, la ora 12:00 după ce ei colindă la biserica din sat. Familia Regală petrece slujba de Crăciun în comunitate, în Săvârșin”, mai spune Radu Ghina.

Între aceste activități, Majestatea Sa Margareta și al Principele Radu vor vizita și Timișoara, în 18 decembrie.

După încheierea programului oficial, Familia Regală va petrece în privat Crăciunul și Anul Nou, la Castelul Săvârșin, informează RADIO TIMIŞOARA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

ANAF dă prime uriaşe angajaţilor care execută mai mulţi români

0
Angajații ANAF vor încasa prime echivalente cu cel mult trei salarii de bază (calculate în funcție de salariul funcționarului căruia i se acordă prima), potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro. CITEŞTE ŞI: ANAF a pierdut un proces după ce...