Poliţia Locală Sector 6 anunță va lua măsuri împotriva cetelor de colindători care vor deranja liniștea publică. Oamenii legii anunţă că au intensificat acţiunile de monitorizare a acestor grupuri care ajung în Bucureşti, în această perioadă.
”Ne dorim vestitori ai Crăciunului, în spirit de sărbătoare, cei care ne încântă în mod tradițional, prin voce şi instrumente muzicale. Evident, la un nivel de zgomot care să fie plăcut, nu deranjant”, anunță Poliția Locală din Sectorul 6 pe pagina de Facebook. Potrivit Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, amenzile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei. Dacă liniștea este tulburată în perioada orelor de somn (13:00-14:00, respectiv 22:00-08:00) amenzile cresc, între 500 și 1.500 de lei. Pe 4 decembrie a fost dată prima amenda. ”O ceată formată din 13 inși veniţi din Bacău, cu căciuli de astrahan, cojoace şi iţari cu motive tradiţionale, vesteau sosirea Crăciunului cu trei săptămâni înainte! Dansul şi colinda erau puse în valoare pe fundalul sonor gălăgios al boxei transportată cu ajutorul unui cărucior”, susțin polițiștii, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV