Ministerul Afacerilor Externe anunță că 103 cetățeni români din Fâșia Gaza și membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopții, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah și de a intra în Egipt.
Evacuarea din teritoriul controlat de gruparea palestiniană Hamas va fi realizată în cursul zilei de marți. 7 noiembrie.
Potrivit MAE, românii au fost informați de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse.
După ce vor trece frontiera, cetățenii români și familiile acestora vor fi preluați de reprezentanții Ambasadei României în Egipt și de două echipe mobile care îi vor însoți până la Cairo, de unde vor ajunge în România prin intermediul unei curse aeriene speciale
În Fâșia Gaza vor mai rămâne aproximativ 160 de români. „Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene în vederea finalizării operațiunilor de evacuare pentru ceilalți cetățeni români și membrii de familie ai acestora care au solicitat sprijin și încă se află în Fâșia Gaza”, a mai transmis MAE.
Peste 260 de români au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza, teritoriu situat la vest de Israel și controlat de gruparea palestiniană Hamas.
Cetățeanul TV