Ministerul Justiţiei are ca „prioritate zero” pe agendă tema fugarilor, a anunțat ministrul Alina Gorghiu. „Doar împreună putem să facem ca numărul fugarilor din România să se diminueze”, a spus Gorghiu.
Peste 600 de persoane care se sustrăgeau executării pedepselor au fost aduse de autorităţi înapoi în România în acest an, potrivit ministrului Justiției, Alina Gorghiu.
„Ministerul Justiţiei are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor. De asemenea, un semnal bun venit din partea Guvernului este faptul ca această temă este de interes şi pentru Guvernul României, pentru că doar împreună putem să facem ca numărul fugarilor din România să se diminueze. De la începutul anului şi până acum, sunt mai bine de 600 de fugari pe care statul român, prin autorităţile sale, a reuşit să îi aducă înapoi în România, să execute pedeapsa în penitenciarele româneşti. Societatea românească merită o Justiţie care să meargă până la capăt”, a transmis ministrul Justiției.
Cetățeanul TV