Cele mai periculoase drumuri de la noi din țară sunt Drumul Național 1, 2 și 6. 160 de oameni și-au pierdut viața într-un singur an pe drumurile naționale care fac legătura între Capitală și Valea Prahovei, zona Moldovei sau a Banatului.
Drumul Morții, DN2, rămâne unul dintre cele mai periculoase din țară. Numărul accidentelor a crescut, ca și numărul morților sau al răniților.
„Pe DN2 avem nevoie de autostradă, cu capacitate mare de preluare a fluxului mare de vehicule. E o presiune mare, foerte mare pe multe segmente din acel drum național, viteză crescută și atunci se produc accidente cu consecințe foarte grave.”, a declarat Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor Rutiere.
Specialiștii în conducere defensivă spun că multe tragedii au loc din cauza lipsei de educație a șoferilor, potrivit digi24.ro.
„Cred că sunt mai mulți factori pe lângă infrastructură și personajul de la volan. E viteza, care trebuie adaptată la tot ce se întâmplă în jurul nostru, distanța față de vehiculul din față nu se respectă, depășiri riscante. Un alt factor poate fi neatenția și distragerea de la condus” a declarat Adrian Grigore – pilot de raliuri și instructor de conducere defensivă
Cetățeanul TV