Cu o săptămână în urmă, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a informat că pensionarii vor beneficia de o plată anticipată a pensiilor în această lună.
„Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august”, a informat Simona Bucura-Oprescu.
Pensionarii vor primi luna aceasta pensiile mai repede
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a evidențiat că, având în vedere zilele libere din perioada 12-15 august, acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, s-a decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună.
Achitarea acestor drepturi
„Astfel, achitarea acestor drepturi se va face în avans după cum urmează:
Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august. Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite în 11 august, cu patru zile mai repede față de termenul stabilit.
Alte beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului se plătesc în perioada 8-10 august”, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Ultima lună în care românii își mai pot cumpăra vechime în muncă
Conform unei notificări publice din partea Casei Naționale de Pensii Publice, persoanele care doresc să își cumpere vechime în muncă mai pot face acest lucru până la sfârșitul lunii curente, 31 augut 2023.
Prin intermediul OUG nr.163/2020, care a fost ulterior modificată și aprobată prin Legea nr. 168/2021, este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maximum șase ani calendaristici înaintea lunii încheierii contractului.
Astfel, cei care nu au vechimea în muncă necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în vara acestui an, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent. În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.
Cetățeanul TV