Câmpul de la Filaret din sectorul 5 al Bucureștiului a intrat în istorie în timpul Revoluției de la 1848. Acolo se strângeau românii ca să-și apere noua Constituție și guvernul revoluționar.
De exemplu, pe Câmpul de la Filaret a avut loc, în 20 iulie 1848, o manifestație împotriva încălcării teritoriului ţării de către armata otomană la care au participat peste 30.000 de oameni.
Citește și De la Podul Calicilor la Calea Rahovei. La pas prin istoria Sectorului 5
Cu o zi înainte, o armată otomană de circa 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, trecuse Dunărea, de la Rusciuk (Ruse) la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală” şi a proteja „vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării”, se arată în „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Guvernul provizoriu, din care făceau parte Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, a hotărât, prin decret, ca numele locului să fie de-atunci înainte Câmpia Libertății
„Va să zică toată ţara era revoluţionată”
Istoricul şi publicistul Aaron Florian (1805-1887) scria în legătură cu evenimentele revoluţionare din Ţara Românească: „Spiritele în general erau toate înflăcărate şi de la o margine a ţării până la cealaltă toţi simţeau trebuinţa de o prefacere mare în toate. În toată întinderea ţării circulau proclamaţii tipărite ce cuprindeau punturile noii Constituţii. Va să zică toată ţara era revoluţionată”.
Până la 1848, Filaretul era un loc de petrecere pentru bucureșteni. Totul începuse după ce Mitropolitul Filaret al II-lea ridicase, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o fântână din marmură albă cum nu se mai văzuse în orașul lui Bucur.
Fântâna, cu două niveluri, a dat și numele Câmpiei Filaretului.
Dimitrie Papazoglu, în Istoria fondărei orașului București, apărută în 1891, o descrie:
„În etajul de sus era un salon mare înconjurat de sofale, cu perini roșii și cu ciucuri albi de bumbac. În mijlocul salonului se găsea o masă mare de stejar înconjurată de scaune. Salonul se sprijinea pe doisprezece stâlpi de piatră cu capitele și cu sculpturi de flori. Acoperământul era de olane. În salon se suia pe o scară largă pe dinafară, acoperită; sub salon, la etajul de jos, era cișmeaua cu doisprezece țevi de alamă, prin care se scurgea din abundență apa în jgheaburi de marmură, iar deasupra fiecăreia dintre aceste țevi erau reliefuri sculptate în marmură reprezentând cele douăsprezece zodii.
Deasupra lor, pe o marmură mare, se vedea marca arhiepiscopală, cu inscripția în limba română, descriind fundarea acestui monument. Pavimentul cișmelii era așternut cu marmură și cu jghebulețe în zigzaguri pentru scurgerea apei, care ieșind afară din cișmea se scurgea în balta învecinată, învăscută cu stuf.”
„Apa celor patru izvoare se revarsă din peretele de piatră sculptată, prin mai multe guri; pe pardoseala de lespezi de marmură albă erau scobite canaluri înguste, prin care trecea clipocind apa. Tavanul era alcătuit din 12 lespezi de marmură măiestrit sculptate cu semnele celor 12 zodii. O scară de marmură, de asemenea înflorată, ducea deasupra. Acolo te aflai într-o sală mare, în chipul unui vechi pridvor românesc. Printre coloanele de piatră crestate în frunze și flori, privirea rătăcea în voie pe deasupra bălții înconjurate de sălcii. Sub streașină atârnau clopoței de sticlă, care sunau la adierea vântului”, ne spune și Alexandru Predescu în cartea sa „Vremuri vechi bucureștene”.
După moartea lui Filaret al II-lea, Mitropolia a închiriat fântâna basmagiului Constantin Sterie ca „să așeze acolo fabrică de lucrarea testemelurilor, întrebuințând cu toată slobozenia și apa cișmelii la spălatul și curățitul testemelurilor”, cu condiția ca „apa însă a cișmelii să nu fie poprită, ci să fie slobodă a lua și a bea obștea precum și până acum”, aflăm din volumul „Documente privitoare la istoria orașului București, 1821-1848” de George Potra.
După 1848, fântâna-simbol a Filaretului a început să cadă în paragină, fiind demolată în 1863.
Cetățeanul TV
