Cătălin Predoiu, ministrul propus la Interne, a declarat miercuri, după audierile din comisiile Parlamentului, că ar fi hazardat să dea un pronostic privind data la care România va intra în spaţiul Schengen, însă consideră că trebuie să facem mai mult decât „să stăm la poarta Schengen şi să spunem că suntem pregătiţi tehnic”, fiind necesară o acţiune complexă, deoarece „porţile ferecate se deschid din interior”.
CITEŞTE ŞI: Cătălin Predoiu, premier interimar
După audierile din Parlament, Predoiu a fost întrebat de jurnalişti dacă există speranţe ca România să adere la Spaţiul Schengen în timpul mandatului său de ministru de Interne.
„În primul rând, vorbind de Schengen, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care, încadraţi în MAI, se ocupă de securizarea frontierelor României, pentru că ei au reuşit performanţa de a ridica securizarea frontierelor României la un standard european, la un standard Schengen, iar acest lucru este demonstrat de toate misiunile de evaluare tehnică. Deci, tot respectul meu pentru cei care lucrează în domeniul securizării frontierelor. Eu cred că România poate chiar exporta expertiză în domeniul securizării frontierelor”, a spus Predoiu.
Trebuie gândită o strategie
În opinia sa, România trebuie să facă mai mult decât să stea la „poarta Schengen” şi trebuie gândită o acţiune complexă, deoarece „porţile ferecate se deschid din interior”.
„Fără îndoială, există acest obiectiv în agenda MAI. Mai departe, sigur că trebuie gândite strategiile şi tacticile necesare, dar nu cred că e o problemă aici care ţine doar de România, nu cred că este doar o problemă a României, este o şi o problemă de aplicarea a tratatelor. Este şi o chestiune în atenţia Comisiei Europene şi, nu întâmplător, Comisia Europeană susţine România pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Este şi o problemă a celorlalte state membre care au susţinut România şi care continuă să o susţină. Deci este un subiect european, care trebuie abordat într-o manieră europeană şi cred că trebuie să gândim o acţiune complexă în acest în cadrul acestui subiect. Nu cred că a sta doar la poarta Schengen şi să spunem că suntem pregătiţi tehnic este suficient, cred că trebuie să facem puţin mai mult decât atât, de regulă porţile ferecate se deschid din interior şi cred că ar trebui să înţelegem mai mult ce se întâmplă în interior, care sunt doleanţele şi provocările statelor membre ale spaţiului Schengen, să le înţelegem şi să le abordăm cu o strategie potrivită. Dar, în acest moment, a spune mai mult decât atât ar însemna amatorism şi nu sunt amator de amatorisme. Cred că ar fi hazardat să avansez în acest moment un pronostic, ar fi chiar mai mult decât hazardat, ar fi neprofesionist”, a răspuns Predoiu.
Cetățeanul TV