Un câine adus din cartierul Blidari – Baia Mare în adăpostul de animale a fost diagnosticat cu rabie, a comunicat Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Maramureş.
Situaţia a fost notificată de către medicul veterinar al adăpostului de câini fără stăpân din oraşul Baia Mare asupra decesului unui câine din adăpost, care prezenta simptomatologie specifică rabiei. Până la capturarea câinelui bolnav, acesta a avut contact cu alţi patru câini din trei gospodării de pe raza localităţii Blidari.
„În urma investigaţiilor/analizelor de laborator efectuate la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş s-a diagnosticat Rabia, ulterior diagnosticul fiind confirmat şi de către Institutul pentru Diagnostic şi Sănătate Animală. Ancheta efectuată a relevat că serviciul de ecarisaj a capturat câinele în data de 18.03.2023 de pe raza localităţii Blidari, a fost introdus în adăpostul de câini fără stăpâni al Municipiului Baia Mare, unde a fost microcipat. După revenirea din starea de tranchilizare, câinele a devenit agresiv, prezentând simptomatologie specifică rabiei (sialoree, inapetenţă, agresivitate), în data de 22.03.2023 acesta decedând. Pe perioada cazării în adăpost câinele bolnav nu a avut contact cu celelalte animale din incinta adăpostului (fiind cazat în boxa de izolare), neimpunându-se măsuri restrictive asupra acestora”, a precizat DSVSA. Pe raza localităţilor Blidari şi Firiza se vor lua măsuri de restricţie a circulaţiei animalelor din toate speciile receptive timp de 30 zile. La nivelul Fondurilor de vânătoare se vor catagrafia speciile receptive, în special populaţia de vulpi, organizând acţiuni de vânătoare la vulpe, fără utilizarea câinilor de vânătoare, precum şi patrulări pentru identificarea/găsirea animalelor moarte susceptibile de infectare. De asemenea, se interzice jupuirea animalelor împuşcate.
Cetățeanul TV