Mai sunt doar câteva săptămâni până la Paști, cea mai mare sărbătoare a creștilor, iar mulți bucureșteni vor întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos în biserică. Unul dintre cele mai vizitate lăcașuri sfinte în aceste zile este Sfânta Mănăstire Antim, din Sectorul 5 al Capitalei.
Creştinii fac numeroase pregătiri pentru noaptea de Înviere şi ziua de Paşte: se vopsesc ouă, se gătesc bucate tradiţionale, se face curăţenie lună în case și în curți şi se pregătesc hainele de sărbătoare cu care se merge la biserică.
Se spune din bătrâni că în Noaptea de Înviere se deschid cerurile – nu numai pentru ca Sfântul Duh să coboare peste credincioşi, dar şi pentru a le da acestora posibilitatea să se unească cu Domnul întru spirit.
În fiecare an, la slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim curtea complexului monastic devine neîncăpătoare. Mii de credincioși calcă pragul sfântului lăcaș de Paști.
Lumina de la Mănăstirea Antim
În Sâmbăta Mare, bucureștenii este ultima zi a Postului Paştelui. În dimineaţa acestei zile se păstrează tradiţia de a merge la biserică: părinţii şi copiii pentru a se spovedi şi a primi sfânta împărtăşanie.
Ca în toate bisericile ortodoxe, la Mănăstirea Antim slujba începe după-amiaza târziu, spre seara, și se săvârșește liturghia Sfântului Vasile, după care preoții continuă cu vecernia. Se duc la biserică ouăle vopsite pentru a fi sfințite. Înainte de miezul noptii, credincioșii se strâng în fața mănăstirii, unde așteaptă vestea Învierii.
La miezul nopții, oamenii iau Lumina cu care vor merge acasă. Mulți se duc la cimitir să pună o lumânare aprinsă cu lumina Învierii la mormintele celor dragi.
Izvor de credință creștină și de cultură
Mănăstirea Antim este una dintre vechile si frumoasele manastiri ortodoxe din București. Mănăstirea mitropolitului martir Antim Ivireanul a fost construită în cartierul bucureștean, numit pe atunci „mahalaua popii lui Ivașco”, nu departe de Catedrala Patriarhală.
Sfântul Antim Ivireanul a întocmit personal planurile de execuție ale mănăstirii, două dintre acestea rămânând până în zilele noastre – planul original al bisericii (pe hârtie) și un alt plan (pe pergament).
Sfințirea bisericii celei mari din Mănăstirea Antim a avut loc în anul 1715, așa cum este scris în pisania în limba greacă, frumos sculptată, așezată în cadrul portalului monumental al ușii de la intrare.
Mănăstire a fost ridicată pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei.
Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea, spun istoricii. Întregul complex – de la biserică, chilii, paraclis, clopotniță și până la casele egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh Antim Ivireanul.
Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 susține proiecte, manifestări și activități culturale locale ale comunității, fiind un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 susține accesul liber și oportunitățile egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participării la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.
Cetățeanul TV