În noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu, de la a cărui naștere se împlineasc, pe 28 ianuarie 2023, 105 ani, făcea ultima vizită de lucru în Brăila, la Combinatul de Celuloză şi Hârtie.
Cartea cu autograful lui Ceaușescu are titlul „Procesul revoluţiei şi construcţiei socialiste în România”.
Cartea a existat doar în cinci exemplare, deoarece a venit Revoluția și nu a mai fost tipărită pentru a „lumina” milioanele de români.
Citește și Soții Ceaușescu. S-au îndrăgostit pe strada Veseliei și au condus România
„În timpul acestei vizite de lucru a dat primul său autograf pe o carte unicat, care se găseşte în prezent în colecţia mea. Cu puţin înainte de această vizită, un maistru care lucra la Fabrica de Cartoane fusese plecat în delegaţie la Scânteia, de unde luase direct de pe bandă o carte prototip, care tocmai ieşise de sub tipar. Istoria acestei cărţi avea să fie una specială, pentru că ea este cea pe care preşedintele Nicolae Ceauşescu a dat singurul său autograf”, precizează preşedintele fondator al Asociaţiei Filatelice „Dunărea” Brăila, Nelu Ivan, în a cărui colecție se găsește cartea.
„Vreau să ajung la tovarăşul Nicolae Ceauşescu ca să îi iau un autograf”
„Maistrului i-a venit ideea să îi ia un autograf lui Ceauşescu în timp ce se afla în vizită la Combinat. A mers cu cartea spre biroul directorului general al Combinatului, Gheorghe Nicolau, unde ştia că este preşedintele Ceauşescu, dar la uşă se aflau mai mulţi ofiţeri de securitate, care nu i-au permis să intre. L-au întrebat ce doreşte. ‘Vreau să ajung la tovarăşul Nicolae Ceauşescu ca să îi iau un autograf’, a spus el. Ofiţerii de securitate au râs, iar unul dinte ei i-a zis: ‘Ia dă cartea încoace!’ şi a intrat în birou. Când a intrat în birou, Ceauşescu l-a întrebat: ‘Ce se întâmplă?’. ‘Un tovarăş din fabrică vrea un autograf pe cartea aceasta’, i-a răspuns securistul şi i-a întins cartea. Ceauşescu a luat cartea, a studiat-o şi i-ar fi spus: ‘Acesta este primul meu autograf!‘. A scos stiloul cu cerneală roşie şi a dat autograful sub numele lui pe pagina de Introducere, unde se afla un citat. Mie mi-a confirmat întreaga scenă directorul Nicolau, care îmi era rival la şah. Stabilisem cu el să îmi scrie pe ultima pagină cum s-a întâmplat totul, dar nu a mai apucat, pentru că întru timp a decedat”, relatează Nelu Ivan pentru Agerpres.
Cetățeanul TV