Un bărbat de 48 de ani din Dâmbovița a fost spulberat de o maşină, impactul fiind surprins de camera de bord. În secvențele înregistrate, se vede cum acesta apare brusc din beznă, de pe marginea drumului, direct în faţa maşinii. El a fost transportat la spital în stare gravă
La volanul maşinii se afla un bărbat de 62 de ani, dintr-o localitate de lângă Târgovişte, iar în dreapta lui era soția. Cei doi se întorceau din Bucureșt. Într-o intersecţie din Răcari, pietonul a apărut brusc înaintea autoturismului. Bărbatul lovit ieșise dintr-un magazin și mergea acasă., si a traversat printr-un loc nepermis, potrivit stirileprotv.ro.
- „A traversat prin faţa maşinii. În doi metri nu am putut face nimic. Aproape că fugea. În niciun caz nu aveam mai mult de 55, am încercat să o iau spre stânga, pe acostament, să îl evit”., a declarat Ion Vasile, şoferul implicat în accident:
Camera de bord a filmat înaintea accidentului traseul mașinii. Din imagini se observă că în apropiere de locul impactului este o trecere pentru pietoni, semnalizată, dar pietonul a încercat să treacă direct prin intersecţie, două camere de supraveghere surprinzand accidentul.Cei aflaţi în trafic au sunat la 112 şi au cerut ajutor, la faţa locului sosind echipajele de la ambulanţă. Bărbatul grav rănit a primit îngrijiri medicale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte, unde s fost băgat direct în sala de operaţii. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că nu consumase alcool. Și pietonului i s-au recoltat probe de sânge pentru a se stabili dacă era băut. Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cetățeanul TV