joi, noiembrie 28, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTentativă de atentat terorist de Ziua Națională, dejucată de DIICOT

Tentativă de atentat terorist de Ziua Națională, dejucată de DIICOT

-

Atentat terorist dejucat la Covasna. Procurorii DIICOT au ridicat doi suspecţi pe care îi monitorizau încă din luna august. Aceștia fac parte din gruparea numită „64 de comitate”.

Beke Istvan Attila 2Atentatul terorist urma să fie pus în scenă la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie. Unul dintre suspecții reținuți de anchetatori  este Beke Istvan Attila (foto), un membru marcant al organizației naționalist-extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate“ (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM).

Anchetatorii au explicat motivele presupusului atentat: „Realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă Mişcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva cetăţenilor români şi a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităţilor române în actul de exercitare a puterii de stat în zona aşa-zisului «Ţinut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea Ungariei Mari“.

Potrivit surselor judiciare, la perchezițiile făcute de autorități în legătură cu acest caz au fost găsite, la un poligon de antrenament air soft de lângă Covasna, unele materiale pirotehnice și electronice care, asamblate, au capacitatea de producere a unor dezastre și care sunt interzise pentru deținere.

Astfel, au fost găsite 400 materiale pirotehnice de categoria III și categoria II, dispozitive electronice de inițiere temporizare a impulsurilor electronice, precum și dispozitive militare pentru vedere pe timp de noapte și amplificator de imagine, de asemenea interzise pentru deținere, au mai menționat sursele respective.

„Există un dispozitiv explozibil improvizat care ar fi avut efecte extrem de grave dacă ar fi fost detonat, s-ar fi soldat cu victime. Nu a ajuns să fie plantat acolo în mulţime. (…) A fost tot timpul în atenţia noastră. Nu a fost pusă în pericol nicio secundă integritatea sau viaţa cetăţenilor români“, a spus Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI.

Prefect Covasna: Tentativa cu bombă, o chestiune de timp

Prefectul de Covasna, Sebastian Cucu, a declarat că semnale privind acțiunile extremiste din județ „au fost multe în ultimii ani“ și că era „o chestiune de timp“ până la o „tentativă cu bombă“ precum cea de la Târgu Secuiesc.

”Nu vreau să fiu cinic, dar semnale din această zonă au fost foarte multe în ultimii ani și s-a spus, inclusiv de către reprezentanții societății civile, faptul că până la urmă va fi o chestiune de timp până când se va ajunge și la o astfel de tentativă cu bombă. Este momentul să luăm toate măsurile neceare”, a declarat prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Poliţiştii din Dolj îi fac public campanie electorală lui Călin Georgescu, deşi statutul le interzice

0
Sindicatul Polițiștilor din Dolj îl susține fățiș pe Călin Georgescu, iar președintele organizației, polițistul Ioan Nicușor Ciciu, îi face campanie electorală explicită politicianului ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. CITEŞTE ŞI: Iohannis, acuzat că nu a cerut verificarea...