Un tânăr de 20 de ani ar fi fost lovit de patronul unui magazin din Ploiești. Potrivit tânărului, cei doi au avut un conflict,după ce ar fi venit să ceară bon a două zi după ce cumpărase mai multe produse.
„Tânărul a solicitat să fie transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, anunță IPJ Prahova. S-a deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, potrivit g4media.ro.
”În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 09:15, tânărul în vârstă de 20 de ani s-ar fi deplasat la o societate comercială din municipiu pentru a cere lămuriri administratorului acesteia cu privire la faptul că în ziua precedentă nu i-a fost eliberat bon fiscal pentru bunurile achiziționate, între cei doi având loc un conflict spontan.În urma evenimentului, apelantul a solicitat să fie transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, anunță IPJ Prahova.
Cetățeanul TV