vineri, decembrie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăANAF nu a reuşit să vândă Terenurile Elenei Udrea

ANAF nu a reuşit să vândă Terenurile Elenei Udrea

-

ANAF nu a reuşit să vândă la licitaţie terenurile aparţinând fostului ministru Elena Udrea, pentru că la licitaţie nu s-a prezentat niciun cumpărător, astfel că preţul de aproximativ 800.000 de euro (inclusiv TVA) al grupului de şase terenuri ar urma să scadă la următoarea încercare cu 25%, la aproximativ 600.000 de euro, potrivit procedurii obişnuite a ANAF în astfel de situaţii, relatează Profit.ro.

CITEŞTE ŞI: Udrea, la capătul puterilor: ANAF îi scoate la vânzare terenuri pe peste 3 milioane de euro

Terenurile sunt situate în apropierea lacului Străuleşti, iar ANAF le vinde pentru a recupera prejudicii în dosarele penale în care a fost condamnat fostul politician.

Cu preţ redus

Reducerea preţului nu înseamnă neapărat şi că preţul de vânzare va fi mai mic. În trecut, au fost situaţii în care ANAF a pornit de la un preţ redus şi a vândut la o valoare mai ridicată chiar decât preţul iniţial, precizează Profit.ro.

Printr-o licitaţie similară, programată în noiembrie, ANAF vrea să vândă şi două maşini ale Elenei Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani şi un Fiat 500 de 10 ani.

După calculele ANAF, prejudiciul total de recuperat de către stat ar fi de peste 9 milioane lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă, atac la Georgescu: Nu văd faptele. Bla bla știu toți. Noapte bună

0
Diana Șoșoacă a continuat seria atacurilor la adresa lui Călin Georgescu. Ultima ieșire a eurodeputatei a fost pe pagina oficială de Facebook, acolo unde, într-o discuție cu urmăritorii săi, Diana Șoșoacă a spus că nu are nimic de dat...