Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la Cincu, la întâlknirea cu premierul Olandez Mark Rutte, despre prezența militarilor olandezi în România și despre apărarea flancului estic al NATO.
MESAJUL PREŞEDINTELUI
„Sunt bucuros că îl avem astăzi ca invitat, aici, la Cincu, pe domnul Mark Rutte, Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, într-un moment important, dar și dificil pentru securitatea europeană și euroatlantică.
România și Țările de Jos sunt state prietene, partenere și aliate în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Țările noastre împărtășesc aceleași valori democratice și au interese comune de securitate, de pace și de prosperitate.
Vizita dumneavoastră în România, domnule Prim-ministru, reprezintă expresia relațiilor aprofundate de cooperare pe care România le are cu Țările de Jos, în mod deosebit în domeniul securității și apărării.
Domnule Prim-Ministru, dragă Mark, îți mulțumesc pentru prezența în România a militarilor din Țările de Jos!
România, întregul Flanc Estic, precum și întreaga Alianță și comunitate internațională resimt din plin aceste amenințări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei.
Dragi militari olandezi, vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii francezi, belgieni și români, în cadrul Grupului de Luptă Aliat din care faceți parte, pentru apărarea noastră, a Europei.
Mulțumesc, de asemenea, și celorlalți militari aliați aflați în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic.
Prezența dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerența și capacitatea de reacție ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianță politico-militară din istorie – și pe noi ca Aliați.
Împreună cu soldații români, faceți Europa mai sigură și protejați valorile euroatlantice: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege singură cursul de politică externă și de securitate.
Vă doresc succes în activitățile de pregătire, precum și în misiunile pe care le veți desfășura, alături de militarii români!
Împreună suntem mai credibili, mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăților noastre democratice”, a spus Klaus Iohannis.
Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.Acesta efectuează o vizită oficială în România.
Premierul olandez Mark Rutte vizitează militarii olandezi care participă la forţa NATO, El va avea convorbiri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă. Potrivit unui comunicat al Guvernului olandez, temele de discuţie vor fi cooperarea militară dintre cele două ţări, cele mai recente evoluţii privind războiul din Ucraina şi energia.
O posibilă temă abordată de oficialii români este aderarea la Spaţiul Schengen, Olanda fiind un opozant al admiterii României.
Cetățeanul TV