vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă oră100 de agenţi de la Poliţia Capitalei, la Zilele Bucureştiului

100 de agenţi de la Poliţia Capitalei, la Zilele Bucureştiului

-

Poliția CapitaleiO sută de agenţi de la Poliția Capitalei vor acționa zilnic pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și a siguranței rutiere, cu ocazia desfășurării festivalului Zilele Bucureștiului, în perioada 4-30 septembrie.

„În zonele desfășurării evenimentelor organizate, polițiștii Capitalei vor urmări, cu preponderență, prevenirea stărilor conflictuale, identificarea persoanelor cu un comportament turbulent, prevenirea furturilor din buzunare și a furturilor de sau din autovehicule”, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), dat publicităţii miercuri.

Polițiștii vor acționa pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, ce pot aduce atingere integrității și sănătății persoanei sau de natură să perturbe desfășurarea normală a evenimentelor programate. „Totodată, Brigada Rutieră a Poliției Capitalei va lua măsuri în zonele cu afluență mare de persoane și vehicule, în vederea asigurării fluenței traficului rutier și pietonal, precum și dispunerea măsurilor necesare în vederea desfășurării, în condiții optime, a circulației rutiere în Capitală”, se mai arată în comunicat.

Pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță a persoanelor care vor participa la evenimente, precum și pentru evitarea apariției unor situații conflictuale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, Poliția Capitalei le recomandă cetățenilor să manifeste răbdare și să evite implicarea în conflicte de orice natură, să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale polițiștilor care dirijează traficul rutier, să nu consume alcool la volan și să adopte un comportament civilizat față de ceilalți participanți la trafic.

„Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, nu ezitați să solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție ori să apelați numărul unic de urgență 112. Totodată, puteți sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544”, arată Poliția.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

VIDEO Circulaţia închisă pe Autostrada A1, din cauza vântului puternic

0
Circulaţia rutieră a fost închisă, vineri dimineaţă, pe Autostrada A1, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic. Traficul a fost deviat către DN1, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Potrivit Poliției Române, traficul a...