Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus închiderea locurilor de joacă din şase parcuri bucureştene, pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, din cauza neregulilor descoperite.
ANPC a amendat cu 10.000 de lei instituţia din subordinea Primăriei Capitalei, care administrează aceste parcuri.
Parcurile controlate de comisarii bucureşteni sunt Tineretului, Carol I, Cişmigiu, Izvor, Circului şi Herăstrău, a declarat Paul Anghel, director la ANPC, potrivit digi24.ro.
„Amenda pe care astăzi suntem nevoiţi să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinţilor adresat celor care au înlocuit acţiunea cu scuza. Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare. Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri. Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu înseamnă asta”, a mai spus directorul general al ANPC, cel care a coordonat acţiunea de control în parcurile administrate de ALPAB, instituţie aparţinând Primăriei Capitalei.
Neregulile constatate au fost existenţa covorului anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări şi bucăţi lipsă; existenţa unor tobogane cu pantă de alunecare şi tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010), iar tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanţă foarte mare între îmbinări; folosirea unor echipamentele tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăţi lipsă, cu urme masive de rugină, cu şuruburi fără protecţie.
Cetățeanul TV