Fostul președinte Traian Băsescu a declarat sâmbătă, în contextul atentatelor de la Paris, că reprezintă o necesitate „repatrierea imediată a celor care au invadat Europa în acest an” și „consolidarea și închiderea frontierelor UE pentru migranții musulmani printre care se strecoară grupări teroriste”.
„În Europa avem o singură soluție: uniți fără rezerve împotriva islamismului terorist. Repatrierea imediată a celor care au invadat Europa în acest an, consolidarea și închiderea frontierelor UE pentru migranții musulmani printre care se strecoară grupări teroriste sunt o necesitate imediată. Să scoatem în stradă forțe antiteroriste după ce zeci de cetățeni europeni sunt uciși cu cinism în inima UE nu este o dovadă că ne putem apăra cetățenii împotriva flagelului terorist. Oameni buni, înțelegeți că războiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene”, a scris Băsescu, pe contul său de Facebook.
Cel puțin 140 de oameni au fost uciși într-o serie de atacuri teroriste la Paris, vineri seara. Președintele Franței, Francois Hollande, a decretat sâmbătă stare de urgență pe întreg teritoriul Franței și închiderea frontierelor țării pe fondul „atentatelor teroriste fără precedent” din Paris.
Cetățeanul TV