La sfârșitul săptămânii dinainte de Sfânta Maria, de vineri până duminică, Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache, a organizat evenimentul „Memoria Cartierelor. Aflat la prima ediție, s-a dovedit o modalitate de promovare a culturii, un mod interactiv de a facilita apropierea oamenilor de cunoașterea locurilor în care trăiesc.
„Memoria Cartierelor” propune locuitorilor capitalei un weekend petrecut ca turist în cele mai reprezentative zone ale Sectorului 5, cu ghid profesionist, participarea fiind gratuită.
Astăzi publicăm un reportaj despre turul cartierului Uranus, desfășurat sâmbătă seara și început din fața clădirii The Ark, Strada Uranus, nr. 150.
„Bursa Mărfurilor”
Imobilul The Ark, fosta „Bursa Mărfurilor”, este un ultim fragment urban martor al vechiului Uranus, un cartier istoric, eclectic, devastat în urma demolărilor masive din anii 1980.
Bursa Mărfurilor a fost concepută în 1894 de către arhitectul și criticul de artă italian Giulio Magni, ca parte a ansamblului Vamei Bucureşti – Antrepozite. Întreg ansamblul a fost inclus într-unul dintre primele programe de modernizare a oraşului, implementat de primarul Nicolae Filipescu.
Magni fusese invitat la București pentru a lucra la proiecte pentru Primăria Capitalei și Ministerul Lucrărilor Publice. Astfel, a realizat numeroase edificii, printre care se numără, de exemplu, Hala Traian, Palatul Arhiepiscopiei Catolice sau Școala Mavrogheni (azi Școala 11 Ion H. Rădulescu). De clădire este legat și numele lui Anghel Saligny, care se pare că a participat la partea de structură.
Pe lângă Bursa Mărfurilor, Vama Bucureşti – Antrepozite cuprindea încă o clădire administrativă, patru depozite şi unul dintre primele castele de apă construite în România.
Vama şi-a deschis pentru prima dată porţile la 15 iulie, 1899, dar restul lucrărilor nu s-au finalizat. Mai mult, un incendiu la sfârşitul Primului Război Mondial provoacă anumite daune, reparațiile și restul lucrărilor se vor termina abia în anul 1945.
Funcționând ca Vama Antrepozite între 1945 și 1990, clădirea a supraviețuit demolărilor masive din anii ’80, care nu au lăsat în picioare decât puține case din cartierul Uranus. De altfel, după 1983, Vama a servit ca loc de organizare a şantierului pentru lucrările de la Casa Poporului.
După un incendiu de proporții în martie 1990, clădirea este abandonată și rămâne în ruină timp de 16 ani, copaci de 7 metri crescând în cenușa acoperișului surpat de la incendiu. Fațada de cărămidă este grav deteriorată, zidurile sunt fisurate și pe alocuri calcifiate.
Ansamblul trece, segmentat, în proprietate privată.
Arhitectul Teodor Frolu cumpără clădirea istorică de 2.500 mp, aflată în stare de colaps. La scurt timp începe reabilitarea clădirii prin biroul de arhitectura Re-Act Now Studio, arh. Mario Kuibuș. Avizarea proiectului a durat circa opt luni, iar construcția s-a întins pe doi ani. Investiția pentru readucerea imobilului la viață a ajuns la 3,5 milioane de euro. Singura parte din fosta Bursă a Mărfurilor care a putut fi salvată a fost faţada, aflăm de pe theark.ro.
Relația bucureșteanului cu via
De la The Ark grupul s-a îndreptat spre strada Fabrica de Chibrituri. În drum s-a făcut o oprire pe Șoseaua Viilor, prilej cu care ghidul a povestit de unde-i vine numele.
Până acum vreo 200 de ani, viile ajungeau până în centrul Bucureștilor, care era înconjurat de o centură viticolă egală în suprafață cu însuși orașul. Ceea ce arată cererea de vin pe care o aveau înaintașii noștri. Centura de viță de vie, pe lângă că ostoia setea locuitorilor, servea și ca spațiul de destindere, deoarece nu apăruse moda cu mersul la mare și la munte. Mai ales pentru că litoralul era la turci, iar munții se aflau prea aproape de austrieci.
Așa că bucureștenii care își permiteau se retrăgeau la casele de vară aflate în vii, unde, la răcoare, petreceau cu lăutari, tulburel, pelin, păstrămioară și alte dichisuri până dădea bruma. Marea centură de viță de vie a capitalei avea să dispară, treptat-treptat, după ce ne-a lovit filoxera, pe la jumătatea veacului al XIX-lea.
Pe „Fabrica de Chibrituri”
Strada Fabrica de Chibrituri se numește așa că, pe la începutul domniei lui Carol I, aici s-a deschis prima întreprindere din București care producea chibrituri. Evenimentul a fost considerat atât de important încât însuși principele a participat la inaugurare. Cutiile era imprimate de Librăria Socec.
Grupul s-a oprit apoi pe trotuarul din fața Monetăriei Statului, aflată în apropierea Fabricii de Timbre, a cărei istorie începe la 29 februarie 1872, când a fost adoptată Legea timbrului și a înregistrării, prin intermediul căreia se reglementa folosirea timbrelor fiscale în România. Ministerul de Finanțe, care dorea imprimarea în țara a timbrelor necesare Direcției Generale a Poștelor, poartă discuții cu autoritățile franceze care tipăreau mărcile poștale romanești cu efigia Regelui Carol I, dar și primele timbre fiscale autohtone.
La scurt timp, pe parcursul aceluiași an, se înființează în cadrul Ministerului Finanțelor Serviciul de Confecționare, Conservare și Distribuție a Timbrelor – Fabrica de Timbre. La acea vreme, fabrica era dotată cu patru prese tipografice de mână aduse de la Viena. De-abia la patru ani de la înființarea Fabricii de Timbre atelierul a început să imprime și mărci poștale cu ajutorul clișeelor galvanice aduse de la Paris, care au fost folosite de francezi la gravarea timbrelor cu Regele Carol I.
Primele lucrări realizate la Fabrica de Timbre au fost în anul 1872 colile încrustate și polițele. Din 1875, tipografia imprima timbre fiscale în două culori: chenarul, textul și stema țării în negru, iar fondul de siguranță în culori diferite, caracteristice fiecărei valori, iar un an mai târziu, uzuale. Din 1873, Fabrica de Timbre a executat și cărți poștale deschise, pentru interiorul țării, iar din 1879 și externe. Din 1890, apar mandatele poștale interne, apoi externe, aflăm de pe fabrica de timbre.ro.
Turul s-a încheiat la Palatul Bragadiru, cu încă o prezentare de excepție a ghidului.
Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.
Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;
Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;
Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.
Cetățeanul TV
