duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPrietenul lui Dragnea, favorit la ministerul Agriculturii

Prietenul lui Dragnea, favorit la ministerul Agriculturii

-

Marcel Ciolacu, președintele PSD, afirmă că social-democrații au mai multe variante pentru funcția de ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, ca urmare a solicitării DNA de ridicare a imunității în vederea unei anchete de abuz în serviciu.

„Cu toții suntem vremelnici în anumite funcții și trecător pe acest pământ. Normal că Adrian era un foarte bun specialist, recunoscut de către toată lumea, atât la Bruxelles, cât și de către fermieri, agricultori. Este un moment delicat pentru Adrian, dar cu abordarea pe care a avut-o sper că lucrurile să grăbească, să nu treneze acest dosar, să fie trimis cât mai repede în judecată și să-și dovedească nevinovăția”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a afirmat că parlamentarii partidului vor vota pentru ridicarea imunității, așa cum însuși Adrian Chesnoiu a cerut.

În privința înlocuitorului lui Chesnoiu, Ciolacu nu a precizat dacă tot organizația PSD Olt va face desemnarea, în partidul existând mai multe variante, inclusiv fostul ministru Petre Daea.

Există circa şase variante

„Avem vreo 5 sau 6 variante. Am avut discuții telefonice și ieri și la sediu. Vom veni cu o propunere.

Petre Daea este unul dintre numele propuse de anumiți colegi. Vom vedea”, a mai precizat președintele PSD.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis vineri președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin același document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.

CITEŞTE ŞI: Grindeanu preia interimar Agricultura după demisia lui Chesnoiu

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...