Primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că licitația licitația pentru primul tronson din șoseaua de coastă s-a încheiat, dar nu știe deocamdată dacă va fi semnat contractul de finanțare, acesta fiind condiționat de posibilitatea ca firma câștigătoare să încheie lucrarea până în iunie 2016, informează Mediafax.
Lucrarea pentru primul tronson al șoselei de coastă a fost adjudecată de o firmă din Cluj-Napoca.
„A fost adjudecată lucrarea de către compania Tecte din Cluj-Napoca. În momentul de față suntem în discuții cu ei. Noi putem utiliza fondurile structurale, bani europeni, până la 31 decembrie 2015. Dacă ai început un proiect și nu l-ai terminat, trebuie să dai banii înapoi. Ministerul Dezvoltării și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional au obținut o derogare din partea Comisiei Europene ca, pentru proiectele aflate în implementare și care au șanse reale de a fi finalizate până în luna iunie 2016, să putem merge mai departe cu proiectul și să împărțim costurile după cum urmează: ce putem să cheltuim până la 31 decembrie – din fonduri structurale, ce depășește 31 decembrie – din bugetul local. Dar în felul acesta nu mai dăm înapoi banii pe care i-am utilizat, deci este un fel de condiționalitate”, a declarat Decebal Făgădău.
El a explicat că va fi semnat contractul de finanțare doar dacă firma câștigătoare se angajează să încheie lucrarea până în iunie 2016.
Primul tronson al şoselei de coastă, care va face legătura între Portul Tomis şi Plaja Modern, va avea o lungime de 2,7 kilometri. Întreaga şosea de coastă va avea 11 kilometri şi va face legătura cu staţiunea Mamaia. Şoseaua de coastă, care ar urma să fie construită la nivelul plajei, va avea două benzi, dar va exista şi o zonă pietonală şi una destinată bicicliştilor.
Şoseaua de coastă este un proiect mai vechi al fostului primar Radu Mazăre, care îşi propune să unească astfel centrul vechi al municipiului Constanţa cu staţiunea Mamaia.
Cetățeanul TV