În sectorul 5 de află una dintre frumoasele clădiri istorice ale Capitalei. Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” al sectorului 5 îl are înscris în bogatul său patrimoniu de care răspunde.
Este vorba de „Palatul Medicilor Veterinari”, o clădire care atrage privirile imediat, situată vis-a-vis de Parcul Cișmigiu și în apropierea Colegiului Național “Gheorghe Lazăr”.
Palatul a fost construit în stil Art Deco, între 1929-1932, după planurile arhitectului Constantin Iotzu.
Acum, în frumoasa clădire este găzduit institutul național al magistraturii și alte entități. Palatul a fost luat cu japca de comuniști și așa a rămas și sub “dreptatea” democraților. Toți premierii și miniștrii Justiției de după 1990 au contribuit la perpetuarea acestui rapt, acestei tâlhăriri a unei proprietăți care nu a aparținut de drept niciodată Ministerului Justiției!
Palat ridicat din banii medicilor veterinari
Cunoscut şi sub numele de „Căminul Asociaţiei” sau „Casa medicilor veterinari” – din B-dul Regina Elisabeta nr. 33, sectorul 5, Bucureşti, s-a construit în anii 1929-1932 prin contribuţia medicilor veterinari – membri ai Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România, care au subscris lunar, timp de 10 ani câte 5% din salariile lor.
Proiectul a fost încredințat arhitectului Constantin Iotzu (același care a conceput planurile Casei Corpului Didactic din apropiere), stilul fiind o combinație interesantă de clasicism și art-deco. Lucrările s-au derulat între 1929-1933, trecând peste criza din epocă printr-un împrumut bancar. Lucrările au fost efectuate de către Antrepriza Ing. A. Ioanovici, iar inaugurarea Palatului a avut loc la 25 februarie 1933 – în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a membrilor Guvernului.
Costul total al imobilului a fost de 46,9 milioane lei, din care 21,9 milioane lei s-au plătit din contribuţia membrilor Asociaţiei şi 25 milioane lei dintr-un împrumut făcut la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. În aceste condiţii, imobilul a fost închiriat Ministerului de Justiţie, la început până în 1937, apoi contractul s-a prelungit până în 1942, 1944 şi 1947, reuşind ca la 1 septembrie 1939 să fie achitat integral împrumutul şi dobânda de la C.D.C., precum şi costul reparaţiilor (cotă-parte) privind avariile provocate de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele din 1944.
Un palat încăpător
Clădirea cu subsol, parter, șase etaje, curte și mansardă numără în jur de 131 de camere. Construcția a costat 46,9 milioane lei din care 21, 9 milioane au venit din partea asociației și a donației membrilor. Mare bucurie mare și la inaugurare, în 1933, când a venit și Regele Carol al II-lea și membri ai guvernului și au ridicat în slăvi inițiativa comună și construcția colectivă.
AGMVR – proprietar de drept
Așadar, Asociația Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR), și-a văzut visul îndeplinit: avea un sediu în care să se adăpostească și să rezolve problemele asociației. Până să ajungă în punctul culminant al activității sale (începută în anul 1919, anul înființării asociației), AGMVR a cumpărat mai întâi terenul de 1092 mp, a obținut apoi autorizațiile necesare; dupa acestea a urmat munca de șantier și apoi momentul de glorie: obținerea actului de proprietar.
Furăciune – de la comuniști la democrați
În 1949 activitatea AGMVR a fost interzisă și imobilul luat în mod abuziv în proprietatea statului, fără titlu! De atunci, timp de peste 64 de ani, Palatul AGMVR a fost folosit ca sediu al Ministerului de Justiţie, fără ca acesta să mai plătească cuiva chirie, figurând în evidenţa „Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat” şi trecut în ultimii ani în administrarea Ministerului de Justiţie.
Începând din ianuarie 1990, s-au făcut numeroase demersuri la miniştrii Justiţiei şi Prim-Miniştrii guvernelor de atunci, rămase fără nicio rezolvare.
La 18 octombrie 1998 s-a început acţiunea de revendicare, la Judecătoria Sector 5, apoi la Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea Supremă de Justiţie – actuala Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în final la CEDO. Procesul a durat până în 2011, timp în care au fost peste 30 de termene şi şedinţe de judecată. O singură instanţă, cea din 24 ianuarie 2001 de la Tribunalul Bucureşti – a admis acţiunea şi a dat câştig de cauză, dar la Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa a fost anulată.
De menţionat că după această nedreaptă hotărâre, s-a acţionat şi în baza prevederilor Legii nr. 10 /2001, prin cereri de revendicare la Ministerul de Justiţie şi la Institutul Naţional al Magistraturii – care era ocupantul imobilului -, prin Executor Judecătoresc, rămase şi acestea fără rezolvare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a decis să declare „inadmisibilă” cererea Asociației, „nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţie”. A constatat că „nu s-au epuizat căile de recurs interne, conform regulilor de procedură aplicabile. Decizie definitivă”.
Cetățeanul TV
