Primarul Radu Mihaiu, denunțător în acest caz, a fost actorul principal în strângerea dovezilor pentru procurori.
Doi consilieri ai Partidului Mișcarea Populară au fost areștați după ce i-au propus primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, să-i voteze proiectele, în schimbul favorizării unui om de afaceri.
Cristian Diaconescu, președintele PMP a oferit o reacție pentru ziarul Cetățeanul, pe care o puteți citi mai jos.
Articol realizat de Cătălin Antohe și Sorin Ghica
Consilierul general al Capitalei Marian Cătălin Militaru, președinte al PMP Sector 2 și vicepreședinte pe Capitală și consilierul local al Sectorului 2 Constantin Cătălin Șerpescu au negociat sprijinul politic pentru primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR PLUS), în schimbul autorizării a 50 de panouri publicitare ale unei firme controlate de către omul de afaceri Corin Romanescu. În plus, Militaru i-ar fi cerut primarului și un loc de muncă pentru el.
Marian Cătălin Militaru, cel care a dirijat operațiunea, încerca să-l mobilizeze pe subalternul său politic, Cătălin Șerpescu, care nu prea avea tragere de inimă: „Bate-i obrazul că acum e momentul! Dă-i-o în freză cât poți de tare! Nu-i lăsa din pumni, din palme… din șuturi în cur!”.
Prima întâlnire, în taină la Trattoria Soleto
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care fac ancheta, Marian Cătălin Militaru și Cătălin Șerpescu i-au propus primarului Radu Mihaiu sprijin politic din partea PMP pe durata mandatului. În schimb, edilul ar fi trebuit să aprobe amplasarea în sector a 50-100 de panouri publicitare ale unei firme patronate de Corin Romanescu. În plus, edilului i s-ar fi promis publicitate gratis pe acele panouri în campania electorală din anul 2024.
Cel care i-a dat pe mâna procurorilor pe Militaru și Șerpescu este chiar primarul Radu Mihaiu, care i-a și înregistrat cu tehnică pusă la dispoziție de anchetatori.
Prima rundă de negocieri a avut loc pe 6 iulie 2021. Atunci, primarul Radu Mihaiu s-a întâlnit cu Cătălin Șerpescu la restaurantul Trattoria Soleto, peste drum de Primăria Sectorului 2, consilierul spunând că ar dori să poarte o discuţie cu el în altă parte decât în biroul primarului.
Mihaiu a considerat că ceea ce i se propunea nu era un schimb de natură politică, ci „un troc de a vinde resurse publice în schimbul unei susţineri politice”, așa că nu a zis nici da, nici ba la propunerea lui Șerpescu.
La două săptămânii după primul contact, pe 22 iulie 2021, în ședința Consiliului Local Sector 2 nu s-u putut aproba două proiecte depuse de primar (modificarea organigramei aparatului de specialitate al primarului și aprobarea tarifelor pentru gestionarea deșeurilor pentru persoane fizice) deoarece cei doi consilieri PMP s-au abținut de la vot. Primaul Mihaiu a considerat atunci că atitudinea consilierilor PMP a fost cauzată de de faptul că el nu acceptase „propunerea”.
Episodul doi, sună telefoanele: „O să te bată la cap şi o să zică: Domne, vino cu Romanescu și hai ajută-ne ca să iesim din rahat”
La 3 august 2021, sub supravegherea Parchetului, Radu Mihaiu l-a sunat pe Cătălin Șerpescu, propunându-i să se întâlnească iar la restaurantul Trattoria Soleto pentru a discuta. Câteva minute mai târziu, consilierul PMP l-a sunat pe omul de afaceri Corin Romanescu – convorbire interceptată de asemenea de procurori – pentru a-l pune la curent: „Pare că vrea să bage iar organigrama şi aia şi tot”. Altfel spus, primarul avea din nou nevoie de voturi pe proiectele la care consilierii PMP se abţinuseră.
Omul de afaceri s-a arătat foarte optimist în privința convingerii primarului de a colabora: „Tu, ascultă ce-ţi spun eu pentru că noi suntem… creştini, ştii? Şi Dumnezeu vede inimile noastre. Deci, tu ascultă ce-ţi spun eu, dacă nu o să te bată la cap şi o să zică: Domne, vino cu Romanescu și hai ajută-ne ca să ieșim din rahat!”.
Militaru (PMP): „Dă-i-o în freză cât poți de tare! Nu-i lăsa din pumni, din palme, din șuturi în cur!”
În aceeași zi, Cătălin Șerpescu l-a sunat și pe șeful său din partid, Marian Cătălin Militaru. Acesta din urmă i-a cerut consilierului local ca la întâlnirea cu primarul să aibă o atitudine extrem de agresivă, cu justificarea că acum este momentul. Convorbirea a fost interceptată.
Episodul 3. Primarul merge „cablat” la târguiala de la Soleto
„Cablat” de procurori, Radu Mihaiu s-a întâlnit cu Cătălin Șerpescu, pe 5 august 2021, tot la restaurantul Trattoria Soleto.
La reproșul edilului că aleșii PMP nu au votat proiectele sale, Șerpescu a spus clar că îl va sprijini doar dacă acceptă propunerea.
„V-am zis aicea, în mod clar… V-am zis că înainte să vină ședința așteptăm un răspuns. Mi-au zis și ai mei, înţelegeţi? Şi atunci sunt legat şi de mâini şi de picioare, credeţi-mă!”, a fost replica consilierului local.
Pentru a ajuta ancheta procurorilor, primarul Radu Mihaiu pune întrebări „potrivite”. Edilul l-a întrebat cum va decurge colaborarea politică dacă va accepta să aprobe amplasarea panourilor publicitare ale lui Romanescu. Evident primarul nu avea nicio intenție să aprobe autorizațiile pentru panouri din moment ce denunțase deja afacerea la Parchet și se emiseseră deja mandate de supraveghere tehnică. Șerpescu i-a explicat că aleșii PMP îi vor vota proiectele, dar nu chiar pe toate, pentru a nu bate la ochi.
„În momentul ăla vom face un parteneriat, dar rugămintea noastră este ca să putem cumva să ne păstrăm şi noi identitatea, nu vom (neinteligibil) lucrurile foarte importante… Dar va trebui undeva să ieşim şi noi cu nişte proiecte cu nişte chestii d-astea în care să putem să ne rupem… Problema este însă că va trebui, la unele voturi… nu stiu, care nu ard să zic sau nu e o chestie d-asta în care vom vota exact cum credem noi”, a explicat consilierul local.
Ca să fie cât mai convingător, Cătălin Șerpescu i-a spus lui Radu Mihaiu că dacă nu se vor înțelege, liberalii abia așteptă să colaboreze:
Cătălin Șerpescu: „Ăştia de la liberali trag de Militaru ca să încheie cu ei un protocol să nu ştiu ce… Şi atunci probabil că va fi, dacă îl închei cu dumneavoastră, în momentul ăla e stop joc și nu mai au ce să facă”
Șerpescu cere primarului un job pentru Militaru: „Are și el nevoie de un loc de muncă, să vadă cum e…”
La aceeași întâlnire, Cătălin Șerpescu a mai venit cu o solicitare la primar: să-i găsească un loc de muncă șefului său de partid, Marian Militaru, „ca să vadă și el cum este”.
„Dacă am putea să ne ajutăm cu chestia asta, să poată să își găsească și el un loc de muncă, înţelegeţi? (…) Şi, până la urmă, trebuie să îşi asume şi el un loc de muncă, să vadă cum este. Şi odată fiind acolo poate şi el să vă dea informaţii, să vă spună nişte lucruri”, i-a spus Șerpescu primarului.
Potrivit declarației sale de avere și de interese, șeful PMP al Sectorului 2, Marian Cătălin Militaru, nu lucrează pe nicăieri, beneficiind doar de indemnizați de consilier general. Ultima slujbă consemnată de politician este din anul 2017. Atunci, el a lucrat ca „expert” la Poșta Română.
Episodul 4, la cafeneaua afaceristului Romanescu: Tehnica procurorilor a dat chix
Imediat după întâlnirea cu primarul, Cătălin Șerpescu a dat fuga la cafeneaua Ted’s Cofee, de pe bulevardul Dacia, care aparține lui Corin Romanescu, unde a discutat cu omul de afaceri.
Discuţia a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental, dar calitatea înregistrării nu a permis procurorilor să înțeleagă mare lucru.
N.B. La fel s-a întâmplat și pe 19 august 2021, când Cătălin Șerpescu s-a întâlnit cu Militaru și Romanescu la aceeași cafenea. Înregistrarea discuțiilor a fost preponderent neinteligibilă. Practic, înregistrările făcute în mediu ambiental nu au avut succes decât atunci când a fost prezent primarul Radu Mihaiu
Marian Militaru, despre primar: „E dobitoc…”
Cătălin Șerpescu l-a informat și pe Marian Militaru despre negocierile cu primarul, spunându-i că acesta ezită, de teamă să nu fie tras în piept: ,,Adică, lui tot îi e frică că… vrem să-i tragem ţeapă, ştii?”.
Reacția lui Marian Militaru a fost seacă: „E dobitoc! Dar, în fine…”.
Episodul 5. Corin Romanescu, introdus la Mihaiu:. „Știți cum e, dacă există voinţă…”
Pe 18 august 2021, primarul Radu Mihaiu s-a întâlnit tot la restaurantul Trattoria Soleto cu Cătălin Șerpescu, care l-a luat cu el și pe Corin Romanescu. Afaceristul i-a explicat primarului procedura administrativă în baza căreia panourile publicitare ajung să fie amplasate pe domeniul public.
Romanescu i-a solicitat primarului ca aprobările pentru panourile publicitare să fie pe o perioadă cât mai lungă, „ca să fie rentabile”.
„Data trecută când ni le-a dat, ne-a dat doar pe 5 ani de zile. Pe 5 ani este foarte puțin. Nu reuşim să le… adică vă spun, mai aveam puţin ca să ne amortizăm investiția şi n-au mai vrut să ni le prelungească. Știți cum e, aicea dacă există voinţă… Noi vrem pe mai mult, adică să zicem un minim de 10 ani. Dacă se poate şi sunteţi de acord 15-20, cu atât mai bine”, a explicat Romanescu.
Omul de afaceri i-a dat de înțeles edilului că, după ce va aproba panourile, îl va sprijini în acțiunile din sector: „După aceea, orice activitate care o aveţi dumneavoastră legat de primărie… Vreau să mergem pă un un gentleman agreement, pă încredere. Şi chiar vreau să vedeţi. Adică, și eu, şi Cătălin suntem oameni de cuvânt. Orice activitate pe care vreţi să o aduceți la cunoștința publicului… Adică, tot timpul spunem prezent. Adică nu că ne-am văzut cu sacii în căruţă şi după aceea, nu. Și bine-nteles, în 2024… deci, nu este niciun fel de problemă. Puteti să vă bazati pe noi”.
Episodul 6, la restaurantul Circus Pub. Primarul Mihaiu îl trage de limbă pe vicele PMP
Cum aminteam mai sus, înregistrarea Parchetului de la întâlnirea dintre pemepiștii Cătălin Șerpescu și Militaru cu afaceristul Romanescu a eșuat. În aceeași zi, primarul Mihaiu l-a sunat pe consilierul general Militaru și i-a cerut să se întâlnească din nou. Cei doi au luat masa chiar a doua zi, la restaurantul Circus Pub, tot în apropierea Primăriei. Discuțiile au fost înregistrate audio-video de către procurori.
Din nou i-a tras de limbă. Edilul a cerut garanții că o eventuală înțelegere va fi respectată: „Ce garantii am eu că, orice s-ar întâmpla după aceea, am siguranta voturilor. Dacă facem o înţelegere și voi vă certaţi?”.
Președintele PMP Sector 2 l-a asigurat pe Radu Mihaiu de loialitatea sa. „Eu pot să-ti garantez cu băietii ăstia doi pe care îi am… Mai mult de atâta ce pot să-ţi garantez?”, i-a spus Militaru.
Ulterior, Marian Militaru s-a deplasat la restaurantul Traffic, din zona Pieţei Alba Iulia, unde a discutat cu Cătălin Șerpescu despre ce a vorbit cu primarul. Șerpescu a insistat să pună capăt negocierilor cu Radu Mihaiu, simțind că ceva nu este în regulă, dar Militaru a refuzat.
Ultima rundă, înainte de arestare. Militaru cere o slujbă pentru încă un consilier local PMP
Pe 8 septembrie 2021, Marian Militaru s-a întâlnit din nou cu primarul Radu Mihaiu, tot la restaurantul Traffic, pentru a continua discuțiile. Cu această ocazie, edilul l-a întrebat pe Militaru dacă Șerpescu nu se va răzgândi și nu îi va face probleme în Consiliul Local. Marian Militaru a fost categoric: „Îl liniștesc fără probleme pă Șerpescu! Dar… e gestionabil! Nu am nicio problemă în sensul ăsta”.
În schimb, șeful PMP Sector 2 i-a cerut primarului să-i găsească o slujbă și Isabelei Florina Iordache, cel de-al doilea consilier din partea PMP din Consiliul Local Sector 2.
„Va trebui să găsim și pentru Isabela ceva. Nu ştiu, ceva prin piață, o chestie să facă ceva pe acolo. Da ‘ asta nu mâine. Pentru Isabela, sută la sută garantez. Am crescut-o de la biberon până la… Nu cred că va fi greu să îi găsim şi ei pe undeva, ceva, prin toate cotloanele astea ale Bucureștiului”, a spus Militaru.
După ce au strâns toate probele, pe 25 octombrie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București i-au reținut pe Marian Militaru, Cătălin Șerpescu și Corin Romanescu.
Șeful PMP Sector 2, Marian Militaru a fost acuzat de trafic de influență în formă continuată, Cătălin Șerpescu – instigare la trafic de influență și luare de mită, iar Corin Romanescu de complicitate la trafic de influență și dare de mită. A doua zi Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă, pe 30 de zile, pentru cei trei.
„PMP SE DELIMITEAZĂ FERM DE ASTFEL DE ATITUDINI ȘI ÎNDEMN CA NICI CELELALTE PARTIDE SĂ NU TOLEREZE ASTFEL DE DERAPAJE ÎN ORICE ÎNSEAMNĂ EXERCIȚIUL MANDATULUI DAT DE CETĂȚENI” – Cristian Diaconescu, președintele PMP pentru Cetățeanul
Cetățeanul TV