Doi jurnaliști și un activist de mediu, care realizau un documentar internațional pentru Greenpeace despre tăierile ilegale de păduri din România, au fost bătuți crunt de circa 20 de indivizi, într-o pădure din Suceava. „Ne-au atacat cu furci și topoare. „Ne-au atacat cu furci și topoare. Nu strigau decât atât: Vă omor! Vă omor”, susține una dintre victimele mafiei pădurilor.
Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava).
Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina.
„Ne-au atacat cu furci și topoare. Printre atacatori se afla și inginerul silvic și proprietarul pădurii. Nu am putut avea niciun dialog cu ei. Nu strigau decât atât: Vă omor! Vă omor”, a declarat Mihai Dragolea.
„Mi-au spus că dacă scot o vorbă vin peste mine la Moldoviţa. Cel care m-a bătut cel mai tare le-a spus poliţiştilor că data viitoare mă leagă de maşină şi mă trage până rămâne doar piciorul”, a declarat activistul de mediu, conform Newsbucovina.ro.
„Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei.Câțiva dintre atacatori au fost identificați și duși la Secția 15 de Poliție din Vatra Dornei. Avocații Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conștiente și le oferă asistență juridică de urgență. Cerem Inspectorului General al Poliției Române și Inspectorului Șef al IPJ Suceava să se implice direct în soluționarea acestui caz și să urmărească ancheta până la finalizarea ei!LE: Din informațiile pe care le avem în acest moment, toți trei primesc îngrijiri medicale, iar condiția lor este stabilă”, a transmis Greenpeace pe pagina sa de Facebook.
Cetățeanul TV