Vlad Voiculescu, liderul USR PLUS București, îi numește golani pe partenerii de la PNL, după desemnarea făcută pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Comentând la o postare pe Facebook a Ralucăi Prună, fost ministru al Justiției în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu a afirmat că desemnarea lui Dan Vîlceanu este „Golăneală. Nimic mai mult, nimic mai puțin.”
Apelativul „golan” a fost folosit îndeosebi de președintele Ion Iliescu, în 1990, cu referire la protestatarii din Piața Universității, ceea ce a generat un adevărat repertoriu de cântece și scandări, cel mai cunoscut fiind „Imnul golanilor” al lui Cristi Pațurcă.
Postarea Ralucăi Prună:
„Spectacolul public al disensiunilor din PNL este politic vorbind sinucigas, iar estetic vorbind grotesc. Un fel de tribalism politic in care PNL merge cantand cu capul in zid numai pentru a nu devia de la scenariul scris dinainte.
CITEȘTE ȘI: Raluca Prună se desparte de Dacian Cioloș din cauza ideilor comuniste promovate de conducerea PLUS
Ma intreb de ce as avea incredere intr-un guvern condus de PNL care forteaza statutul propriu (dixit presedintele PNL) ca sa iasa profetia ‘salvatoare’ cu Citu. Nu avem nicio garantie ca PNL nu va forta si legi, in numele aceleasi profetii. Integritatea e de mult aruncata la gunoi de acest guvern ca desueta, de vreme ce un politician cu grave probleme de integritate precum Citu este validat.
Aruncata la gunoi e si mantra anti-PSD cu care PNL a ajuns la guvernare, de vreme ce propunerea pentru finante este un personaj crescut la sanul PSD si al contractelor cu statul. Lumea informata isi aduce aminte de USL si nu e chiar socata.
Cine deconteaza? Noi toti, caci mai amanam momentul unei guvernari credibile. PSD nici nu trebuie sa se faca ca lucreaza, caci creste pe greseala grava a adversarului naravit la metodele brevetate de inaintasii PSD.”
Cetățeanul TV