Poliţia anchetează un posibil caz de răpire . Acest lucru după ce, duminică seară, pe reţelele de socializare a fost postat un filmuleţ realizat într-un autobuz din municipiul Brăila.
Se vedea o fetiţă care plânge şi se zbate în braţele unui bărbat, potrivit hotnews.ro.
„Vă informăm că duminică, în jurul orei 22,00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un autobuz destinat transportului în comun, care circula pe raza municipiului, ar fi fost un bărbat brunet care ţinea în braţe un minor care plângea. Si încerca să se smulgă din braţele bărbatului. În prezent, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a comunicat IPJ Brăila.
Val uriaș de reacții
„Un filmuleț publicat pe rețelele de socializare a creat un val uriaș de reacții în rândul internauților. O fetiță plânge și se zbate în brațele unui bărbat de etnie roma! Scena care a trezit numeroase semne de întrebare s-a întâmplat, duminică seară, în autobuzul de pe traseul 17”, scrie publicația debraila.ro. Ziarul a publicat pe pagina de Facebook și imaginile video.
Derularea scenei
„Fetița îi dădea palme bărbatului și îl împingea ca să scape din brațele lui. Când a urcat cu ea, fetița țipa după mama sa. Nu am apucat să filmez tot! Bărbatul părea foarte speriat. Nimeni din autobuz nu i-a atras atenția… Eu am filmat și am sunat la 112. La un moment dat, bărbatul a coborât din autobuz și cred că a urcat în altul”, a declarat adolescentul care a surprins imaginile pentru publicația amintită.
Cetățeanul TV