joi, decembrie 5, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPSD acuză că moțiunea anti-Ghinea a fost fraudată: Grosolan!

PSD acuză că moțiunea anti-Ghinea a fost fraudată: Grosolan!

-

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu susţine că moţiunea simplă împotriva ministrului Proiectelor şi Investiţiilor Europene, Cristian Ghinea, a trecut, argumentând că „în sală au fost consemnate 139 de voturi pentru şi doar 126 contra”, după ce liderul de grup Alfred Simonis a afirmat în urma votului din plenul Camerei Deputaţilor că pentru moţiunea simplă nu se poate vota de pe tabletă.

CITEȘTE ȘI: Moțiunea împotriva ministrului Ghinea a fost RESPINSĂ!

„PNL şi USR-PLUS au fraudat grosolan votul la moţiunea simplă pentru a-l salva pe ministrul ZERO Ghinea! Adevărul este că, regulamentar, moţiunea a trecut! În sală, au fost consemnate 139 de voturi pentru şi doar 126 contra! Disperaţi, politicienii puterii au adunat şi voturile de pe tabletă, deşi această modalitate este permisă doar în cazul actelor normative. Aceasta este o ilegalitate gravă pentru care, dacă la guvernare ar fi fost PSD, acum procurorii ar fi descins deja la Parlament”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook. El este de părere că membri din partidele aflate la guvernare „încearcă să fraudeze votul legal”.

Voturile de pe tabletă

„Nu vom tolera ca această gaşcă de hoţi, care vrea să-şi bage în buzunare 2 miliarde de euro pe consultanţa din PNRR, să fraudeze votul legal dat azi în sala de şedinţă! Toţi cei care încearcă prin furt să-l ţină în continuare în scaun pe Ghinea ca să deturneze miliarde din banii europeni vor răspunde în faţa legii! PNL şi USR-PLUS le demonstrează azi românilor că noua politică este de fapt politica de pe vremea Robertei Anastase. Acum 11 ani, erau gata să pună din pix oricâte voturi pentru a nenoroci milioane de pensionari. Azi, sunt capabili să inventeze voturi pe tabletă pentru a ţine în funcţie un zombi politic capabil să facă praf cel mai important plan de redresare a ţării cu fonduri europene”, a mai transmis acesta.

În urma votului, liderul social-democraţilor din Camera Deputaţilor a contestat rezultatul votului spunând că nu pot fi luate în calcul şi voturile date pe tabletă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tot mai mulţi copii ajung la spital după o provocare pe TikTok

0
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării "Superman Challenge" de pe TikTok.Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. CITEŞTE ŞI:...