Premierul Florin Cîțu susține că nu răspunde „acuzațiile celor din opoziție”, ca replică la acuzațiile foarte dure lansate de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Nu comentez declarațiile celor din opoziție în fiecare zi. În același timp avem o pandemie de gestionat, lucruri importante de făcut, dar aș vrea să îi asigur pe români că această coaliție funcționează, lucrurile merg foarte bine. Ieri am avut ședință de Guvern, Guvernul funcționează bine și asta se vede în cifre, pentru că avem creștere economică, avem o scădere a deficitului, avem parte de încredere din partea investitorilor internaționali.”, a spus Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a declarat vineri, după acuzațiile lui Vlad Voiculescu privind datele eronate din pandemie, că lucrurile trebuie clarificate, cerându-i vicepremierului Dan Barna să spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus.
Am arătat că se poate
„Lucrurile trebuie clarificate. Eu îi cer public vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sănătății și a fost de la începutul anului, să ne spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus. Și cer să prezinte și în ședința de Guvern așa ceva”, a spus Florin Cîțu.
CITEŞTE ŞI: Voiculescu, mesaj către Cîţu: Demiterea Andreei Moldovan, echivalentă cu “Fă nenorocito!”
„Eu îmi aduc aminte că anul trecut am fost ministrul finanțelor. Am făcut ce nu a mai făcut alt ministru. Am arătat ca se poate face reforma. Am redus numărul directorilor generali și am redus cheltuielile. la mine la minister. Reforma începe cu propriul minister. Aproape de tine.”, a spus Cîțu.
Cetățeanul TV