joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalDOVADA! Blocuri P+11, construite în zonă de P+2, pe baza unei autorizații...

DOVADA! Blocuri P+11, construite în zonă de P+2, pe baza unei autorizații ilegale a lui Robert Negoiță

-

Robert Negoiță
Robert Negoiță a permis construirea ilegală a blocurilor, pe baza unei autorizații penale

Cetățeanul.net are dovada că un întreg cartier de blocuri de P+11 etaje din sectorul 3, construit în spatele Policolor, pe drumul către Autostrada Soarelui (pe bulevardul Teodor Pallady), a fost înălțat în baza unei autorizații de construire ilegală, eliberată de primarul sectorului 3, Robert Sorin Negoiță. Planul Urbanistic General al Municipiului București permite în zonă locuințe de cel mult P+2 etaje și numai după aprobarea unui plan de urbanism zonal.Asociația Lexcivica va sesiza Inspectoratul de stat în Construcții cu privire la ilegalitățile comise.

Fără plan de urbanism zonal, dar și fără a da măcar două parale pe legile de urbanism în vigoare, Negoiță a semnat autorizația de construire a blocurilor P+11, alături de arhitectul șef Ștefan Dumitrașcu și de secretarul sectorului 3, Florentina Pencea.

Robert Negoiță nu a răspuns solicitării noastre de informații publice, dar reporterii Cetățeanul.net au reușit să intre în posesia autorizației de construcție ilegală eliberată de Primăria Sectorului 3.

Autorizație penală

Într-adevăr, autorizația permite construirea a opt blocuri P+11. „Autorizația este de-a dreptul penală, dacă a fost dată voit cu nerespectarea normelor legale ”, ne-au declarat surse juridice.

Robert NegoițăIlegalitatea ne-a fost confirmată de surse avizate din Primăria Capitalei. „Potrivit Regulamentului de Urbanism al Municipiului București, terenul din Drumul Gura Caliței nr.4-32, sector 3 este cuprins în subzona L1c. Pe acesta nu pot fi ridicate, legal, decât locuințe cel mult P+2 și numai după aprobarea în prealabil a unui plan de urbanism zonal, PUZ – de către Consiliul General al Municipiului București. Or, nu a fost aprobat niciodată un PUZ pentru această zonă”, ne-au declarat sursele.

Ansamblul de blocuri „Palladium” este ridicat firma Jacob Gardens SRL, asociată de muncitorii cu care am stat de vorbă, dar și de presă (Ziarul Financiar) cu afacerile familiei fraților Negoiță.

Lexcivica sesizează Inspectoratul de Stat în Construcții

Autorizația de construire semnată de Robert Negoiță pentru ansamblul de blocuri din strada drumul Caliței este ilegală. Pe cale de consecință, Asociația Lexcivica va sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la construirea ilegală a blocurilor”, ne-a declarat Victor Vasile, președintele Asociației. El a mai adăugat și că asociația ia în calcul și sesizarea Parchetului cu privire la legalitatea emiterii acestei autorizații.

Robert Negoiță a nesocotit și Legea 544

Cetățeanul.net i-a solicitat primarului Robert Negoiță, de mai bine de două luni, detalii despre legalitatea autorizației de construire, dar și dacă are vreo legătură cu firma care construiește nelegal, dar primarul nu a binevoit să răspundă solicitării noastre de obținere de informații publice. Puteți citi, mai jos solicitarea :

DOMNULE PRIMAR,

Subsemnatul ANTOHE Cătălin, editor la ziarul electronic Cetăţeanul (www.cetateanul.net)

Cu referire la ansamblul de locuințe P+11E+Etaj tehnic, situat în Drumul Gura Caliței nr.4-32, sector 3, având ca beneficiar “JACOB GARDENS SRL”,

                                                       VĂ SOLICIT

  1. Să precizați dacă, conform PUG Municipiul București, terenul pe care este edificat ansamblul de locuințe este cuprins în subzona L1c?
  2. În caz negativ, să precizați încadrarea amplasamentului, conform PUG Municipiul București.
  3. În caz afirmativ, având în vedere prevederile articolului 2 de la secțiunea “L” – zona de locuit din RLU aferent PUG Municipiul București (pentru subzona L1c – realizarea locuințelor este condiționată de existența unui PUZ aprobat conform legii), să precizați documentația PUZ (cu indicarea hotărârii CGMB de aprobare) care stă la baza realizării ansamblului de locuințe.

Să ne comunicați următoarele înscrisuri:

a)  Certificatul de urbanism în baza căruia a fost demarată procedura de autorizare a lucrărilor de construire;

b)  Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism;

c)  Autorizația de Construire nr.748/31.07.2014;

5. Să precizați dacă aveți legătură directă, indirectă și/sau prin interpuși, cu “JACOB GARDENS SRL”.        

Facem prezenta solicitare pentru o corectă informare a cititorilor

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...