Dan Barna, copreşedintele USR a declarat, luni, că actuala coaliţie merge mai departe. Potrivit acestuia, guvernarea continuă în aceasta structură pentru a îndeplini programul asumat.
„Există o susţinere la nivelul actualului ministru Vlad Voiculescu. Care se va reflecta şi în perioada următoare. Vlad continuă la Ministerul Sănătăţii. Nu a fost niciun moment în discuţie în coaliţie ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă”, a declarat Barna
„Coaliţia merge mai departe”
„Mesajul e unul foarte simplu. Coaliţia merge mai departe. Coaliţia e asumată pe reformele pe care le-am propus în programul de guvernare. Continuăm în această structură pentru că este foarte important ca acest guvern să îşi îndeplinească programul de guvernare”, a declarat Dan Barna, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
El a precizat că a fost discutat şi subiectul legat de sănătate, printre altele, potrivit.stiripesurse.ro.
„Există o susţinere la nivelul actualului ministru Vlad Voiculescu. Care se va reflecta şi în perioada următoare. Vlad continuă la Ministerul Sănătăţii. Nu a fost niciun moment în discuţie în coaliţie ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă”, a susţinut Dan Barna.
Cetățeanul TV