Turismul cu undiță, sau cum să vă relaxați în octombrie și noiembrie

Târgul de Turism 2019 turismul cu undiță în delta dunării (2)
Târgul de Turism 2019 turismul cu undiță în delta dunării (2)

Lunile octombrie și noiembrie sunt pentru turismul cu undiță, sau dedicate competițiilor pentru toate categoriile de pescari, în Delta Dunării.

Cupele la pescuit au început, anul acesta, cu o competiție organizată la Crișan, Cupa Deltei Dunării la Știucă, ediția a VII-a, în perioada, 5-7 octombrie, organizată de ANTREC Tulcea, în același timp cu cu „Hidroconstrucția și prietenii”, ediția a V-a, cu două manșe natural, în perioada 5-7 octombrie, la Uzlina, organizataă de Egreta Hidroturism.

Urmează Cupa Cormoran – Hidroturism, cu două manșe de incintă, în perioada 12 – 14 octombrie, tot la știucă, organizat de Complexul Cormoran și Egreta Hidroturism, care va avea 44 de participanți, cu 20 de echipe de câte doi pescari și patru arbitri.

Anul acesta se va organiza și Cupa Presei la Pescuit, în perioada 28-31 octombrie, la Uzlina. Urmează American Nautics va începe pe 4 noiembrie și la competiție vor participa 30 de echipe, de câte două persoane.

Apoi Cupa Egreta Pro Big 5, ediția a VI-a, cu o manșă natural și o manșă de incintă, se va desfășura în perioada 9-11 noiembrie, tot la știucă.

În perioada 24-26 noiembrie, la competiția organizată de Delta Club Spinning din Tulcea vor fi jur de 40-50 de echipe, în jur de 100 de persoane. De asemenea, Holbina 3 Bibani organizează două etape succesive ale competițiilor de spinning, respectiv Pikemaster în perioada 12-14 octombrie și 24-25 noiembrie, cu 25 de echipe pentru fiecare etapă.

„Un vector important de creștere sau de valorificare a potențialului Deltei Dunării este reprezentat de concursurile de pescuit. Începând cu jumătatea lunii septembrie, până la jumătatea lunii noiembrie, aceste concursuri au o frecvență mare și, prin numărul mare de participanți și prin diversitatea celor care participă, adaugă un plus de vizibilitate acestei zone turistice”, a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Turismul cu undiță în Delta Dunării

Pe lângă vizibilitatea pe care o oferă Deltei Dunării, competițiile de pescuit au și rolul de a forma un anumit tip de turist informat, care de la an la an devine mai prudent și proactiv în protejarea tezaurului natural pe care-l reprezintă Delta Dunării. Un pescar trebuie să fie o persoană foarte informată, cu privire la condițiile de accesare a Deltei, pe zone de pescuit, pe zone de vizitare.

„În primul rând, foarte important este să nu vină în perioade de prohibiție, iar în al doilea rând, trebuie să cunoască regulile de pescuit în Delta Dunării, să știe ce înseamnă accesul în Delta Dunării, costurile de intrare în rezervație, costurile pentru permisele de pescuit. Site-ul ARBDD oferă informații utile, complete, cu privire la zonele de pescuit, zonele de vizitare. Avem zone strict protejate, unde nu se poate intra în Deltă. Incălcarea duce la o amendă administrativă. Cel mai indicat lucru este accesarea siteului, pentru o informare prealabilă, cu privire la condițiile de intrare și accesare a Deltei Dunării, sub toate apectele, pentru pescuit sau vizitare, însă această informare este făcută și de organizatorii acestor competiții, de fiecare dată”, a mai declarat Cătălin Țibuleac.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.