PSD și ALDE, lăsate să se măcelărească singure în arenă

PSD și ALDE, lăsate să se măcelărească singure
Foto: Digi24

Înainte de confruntarea dintre Dăncilă și Tăriceanu și după ce Pro România a declinat oferta, UDMR spune de asemenea că nu este dispușă să susțină un guvern PSD minoritar. PSD și ALDE, lăsate să se măcelărească singure.

Partidele pasibile să cârpească actuala coaliție guvernamentală PSD-ALDE au tratat-o cu refuz pe Viorica Dăncilă. Prin vocea liderului deputaților Uniunii, Attila Korodi, UDMR a lasat-o public baltă pe Dăncilă.

PSD și ALDE, lăsate să se măcelărească singure, UDMR și Pro România nu se bagă

Amenințată de Călin Popescu Tăricenu cu ieșirea ALDE de la guvernare, Viorica Dăncilă a afirmat că va discuta cu alte partide susținerea guvernării PSD în Parlament. Spunând ”alte partide”, Dăncilă se referea la UDMR și Pro România, două formațiuni care s-au grăbit însă să spună pas PSD-ului și asta chiar înainte de întâlnirea de astăzi dintre Dăncilă și Tăriceanu.

”Efectiv, declarația premierului nu o înțelegem, poate numai din perspectiva conflictului intern din coaliția de guvernare, pentru că nici nu se pune problema ca UDMR, cu majoritatea care la ora actuală încă este stabilă, este formată, să aibă vreo discuție politică, pentru a sprijini Guvernul.

Nu, nu vom face acest pas, pentru că decizia noastră a fost fermă și ea a fost luată după mai mulți pași care au fost făcuți de actuala coaliție de guvernare și de PSD, care a demolat și cea mai mică încredere care se putea face și asta se leagă de câteva teme foarte importante și mai ales de problematica Văii Uzului.

La ora actuală, coaliția de guvernare, chiar dacă sunt conflicte interne, este stabilă și din percepția noastră, nici nu se pune problema destrămării acestei coaliții”, a decretat Attila Korodi, la RFI.

Mai mult, liderul deputaților UDMR a adăugat, ”în nume personal”, că UDMR ”nu ar trebui să susţină un Guvern minoritar PSD în nici o condiţie” și că, în cazul ieșirii ALDE de la guvernare, soluția corectă ar fi o majoritate fără PSD: ”Dacă ALDE iese de la guvernare, trebuie să vedem PSD pe cine cooptează, dacă poate. Poate un Pro România, altă soluție nu are. Dacă nu, atunci deja contextul politic se schimbă radical, asta înseamnă că PSD pierde majoritatea și analiza pe care trebuie să o facă orice forță politică este cum poate că creioneze o majoritate care este în afara PSD”.

Ponta: ”Dăncilă mi-a spus că dă afară ALDE și să iau eu parlamentarii”

PSD și ALDE, lăsate să se măcelărească singure
Foto: Antena3

Concomitent cu refuzul transmis de UDMR, Dăncilă a primit o smetie și de la liderul Pro România, Victor Ponta. Într-o amplă postare pe Facebook, Ponta spune că Dăncilă e de vină pentru eșuarea negocierii susținerii actualei guvernări de către Pro România și asta pentru că nu a fost de acord să renunțe la candidatura ei la Președinție. Tot Ponta spune că Dăncilă încearcă acum o ”târguială penibilă” cu UDMR și profețește că aceasta va eșua de asemenea dat fiind faptul că PSD nu a avut niciodată ”un lider mai ignorant și pafarist decât Dăncilă”.

”Vreau ca toți votanții Pro România, PSD și ALDE să afle cine este vinovat pentru faptul ca în această toamnă vom avea în continuare un Guvern lamentabil, candidați care fac <<blat>> cu Iohannis și nu intră serios în alegerile prezidențiale sperând că Iohanis și PNL (eventual cu sprijinul UDMR) îi mai țin în funcțiile lor bine plătite , cu elicoptere și milioane de euro subvenție de la Buget!

Baronii, incompetenții și analfabeții care au confiscat conducerea PSD (Dragnii, Dăncilii, Stăneștii & Co) nu pot să înțeleagă așteptările adevărate ale votanților de stânga, ale <<poporului pesedist>>. Ei cred că totul este de vânzare și totul se reduce la târguieli pe funcții și avantaje pentru ei și gașca lor!

Ca și în cazul UDMR, Doamna Dăncila mi-a cerut și mie <<sprijinul pentru rămânerea la guvernare>>; mi-a spus că îi dă afară pe ALDE și să îi iau eu parlamentarii – și că îmi dă ce ministere doresc pentru Pro România/ a insistat să mă vadă și să mă convingă, deși am fost foarte clar că nu cred și nu mă interesează ofertele ei!

Am încercat să îi explic cu toată răbdarea (pentru că nu părea să înțeleagă ce se întâmplă și care este realitatea) că târguielile gen <<Piața de zarzavat din Videle>> sunt inutile”, a desființat-o Victor Ponta, pe pagina a de Facebook, pe Viorica Vasilica Dăncilă.

Reamintim că Victor Ponta a condiționat susținerea guvernării PSDăncilă de restructurarea Gubvernului și a administrației publice, de modificarea programului de guvernare al PSD cu unul ”realist si eficient”, de renunțarea la OUG-uri care pun în pericol ”stabilitatea și predictibilitatea economică și bugatară”, de numirea unor profefioniști veritabili în locul ”pilelor” promovate de baronii pesediști și de retragerea Vioricăi Dăncilă din cursa prezidențială.

”Viorica Dăncilă a fost rapid de acord cu punctele 1-4 (deși nu cred că a înțeles ce înseamnă) și s-a supărat din cauza punctului 5. La două zile după această conversație a fugit la CEX, s-a <<îmbrățișat>> cu Stănescu – Baronul Caracalului, i-a mințit pe toți și a decis să nu primească Pro România la guvernare uitând să precizeze că tocmai îi refuzasem toate ofertele!”, a comentat Ponta reacția lui Dăncilă.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.