Maramureș, plai cu flori și cu datini ca altădată

În preajma sărbătorilor ne lovește dorul sărbătorilor de altădată, acele vremuri în care copiii veneau cu colindul deși erau înghețați bocnă. Îți aducea bucurie în casă și în schimbul unui colac sau al unui măr te făceau să zâmbești galeș după vremurile copilăriei.

În Maramureș aceste datini nu s-au uitat, rămânând tărâmul întins de la Pietrosul Rodnei până la Săpânța. Aici, pare că frumusețea chiar s-a născut la sat și a rămas fără pereche. Cum intri în Maramureș, livezile de măr se întind pe dealurile verzi, de-a stânga și de-a dreapta unor șosele care par că au supraviețuit cu greu unor bombardamente.

Colecție de obiecte dintr-o casă din Maramureș care vorbește despre datinile locului

Ghidul nostru ne spune zâmbind că asta este una din părțile frumoase ale locului, pentru că dacă șoselele ar fi construite, atunci Maramureșul ar deveni comercial și i-ar strica autenticitatea.

Aici viața curge domol și când simți că totul e prea lin, pui mâna pe o horincă și o dai pe gât, doar, doar te vei chercheli nițel cât să dai cu clopul de pâmânt că viața chiar merită trăită. Dar în Maramureș nu vii doar pentru a te bucura de viața la țară, muzica fraților Petreuși sau a lui nea Ioan de la Crucea, vii și pentru alte atracții.

O plimbare cu Mocănița

Valea Vaserului cu apa curgătoare ce este ținută rece de către copacii înalți și verzi are liniștea tuburată doar de mocăniță. Trenul acela vechi, mai vechi decât toate trenurile din România, dar care merge mult mai bine și are și un farmec aparte. În mocăniță, pe drumul forestier, capătă o altă dimensiune. Aici nu ești nici în România, nici în altă parte. Ești rupt de timp, de spațiu și nu trebuie decât să te bucuri de moment. Atât!

Locomotiva cu aburi mai șueră zgomotos și îți mai aline durerea din partea dorsală dată de zgâlțâitul trenului care te cară pe niște bănci de lemn, așa cum erau odată.

Dacă vii aici, prielnic ar fi să o faci în perioada toamnei, îndeosebi în zilele senine. Pădurea de foioase îşi schimbă haina, frunzele de mesteacăn, carpen, stejar şi arin capătă o culoare galben-roşiatică sau spre portocaliu. Pe de altă parte, mesteacănul, unul dintre copacii aflaţi la baza muntelui, oferă o paletă de culori incredibile, iar totul se estompează la câteva sute de metri mai sus.

Cimitirul Vesel  loc de stand-up comedy post mortem

Partea frumoasă a acestui cimitir este că vede moartea altfel decât o vedem noi în ziua de astăzi. Cel care inspirat actualul cimitir este Stan Ioan Pătraș, care s-a lăsat inspirat de daci și a zis să vadă moartea ca un eveniment vesel. Așa că pe partea lată a fiecăreu cruci a lăsat loc de un scurt epitaf, o poezie prin care cel care a trecut în lumea celor drepți să fie amintit de restul.

Cimitirul se află în centrul comunei Săpânța, la biserică. Crucile sunt sculptate din lemn de stejar, pictate și pline de cersuri care au fost încrustate în lemn. Dacă vă înmtrebați de ce mai toate sunt albatre, răspunsul este unul simplu: așa a vrut Stan Ioan Pătraș. Și așa cum avem albastrul de Voroneț, aici avem Albastrul de Săpânța, care diferă puțin ca nuanță de cel al mănăstririi.

Una din multele biserici de lemn ale Maramureșului veghează satul de pe deal

Din 1935 când a fost scrijelit primul epitaf, cimitirul a adunat peste 800 astfel de cruci, ceea ce-l face practic un muzeu în aer liber.

Muzeul Țărăncii Române

Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești este ultimul templu al femeii din Maramureș. Acesta a fost înființat în 2001 și vorbește despre istoria unei femei necăsătorite. De acest lucru vă puteți da seama de copacul plin de oale din curte. Datina spune că așa ceva trebuie să aibă fiecare gospodărie din Maramureș care ar în familie o femeie nemăritată.

Merităm cu toții o pauză de la „civilizația modernă”

Casa a fost construită acum 300 de ani din lemn de molid. Casa a aparţinut Ilenei Chiş și a fost construită după tipicul unei gospodării tradiţionale maramureşene, cu obiectele specifice şi cu cele ce reliefează obiceiurile culinare de peste an.

Bârsana este un al obiectiv de neratat dacă ai ajuns în Maramureș

Casele și bisericile din lemn

Bisericile care se înalță către cer nu nu sunt depășite în frumusețe poate decât de casele de lemn care au trăit secole întregi și au fost martore la trecerea timpului. Două astfel de case sunt cele ale familei Pleș, Ioan și Ioana. Sunt doi bătrănei foarte sprinteni din Ieud, care au grijă de două case, una de 400 de ani și alta de 250 de ani.

Cum treci pragul curții din Ieud, calci pe iarba de un verde crud de primăvară care ascunde foarte bine urmele bătrâneții caselor în jurul cărora a crescut. Casele au devenit Muzeul Etnografic al familiei Pleș din Ieud. Cei doi soți, Ioan și Ioana, au adunat obiectele din case cu ajutorul sătenilor, originalitatea acestui muzeu constând în faptul că obiectele sunt perfect funcționale.

Bătrânul ne arată un dispozitiv din lemn ce pare a fi o pompă de apă, dar nu este de fapt decât obiectul cu care se zdrobeau cartofii pentru piure. Este pus strategic, chiar lângă cuptor.

Ioan și Ioana Pleș ne arată câ dragostea nu are vârstă

În casa veche de 400 de ani au trăit și șase persoane. Și e greu de crezut pentru că încăperea principală nu are mai mult de 10 metri pătrați. Cu toate acestea, obiectele din casă au o valoare inestimabilă pentru că și acestea sunt la fel de vechi sau chiar mai vechi decât casa. Patul de două persoane este acoperit de o cergă mare și grea și de câteva perne. La picioarele patului stă o cutie mare de lemn, un cufăr care avea rolul de șifonier, pentru că acolo își țineau maramureșenii hainele, iar lângă el, o copaie mare în care își frământau aluatul pentru pâine.

Biserica de lemn din Poienile Izei

Biserica de lemn de la Poienile Izei, este una dintre cele mai frumoase din Maramureș. Aceasta a fost atestată în 1604 și este una dintre cele 8 biserici din Maramureș care au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Aceasta este cu totul specială pentru că pe turlă are o semilună, iar legenda spune că la ultima invazie a turcilor din 1717, aceștia nu au dat foc bisericii.

În partea stângă a ușii bisericii, cum stai cu fața la ea, este o gaură în perete. Femeile care își înșelau bărbații erau aduse aici în ziua de duminică sau de sărbători le ea băgat părul acolo și făcut nod pe partea cealaltă a peretelui. După slujbă și dacă soțul le ierta, acestea erau eliberate.

De partea dreaptă a ușii este un inel de fier, iar de acest era legat bărbatul care a fost infidel. La fel, dacă după slujbă era iertat de femeie, era iertat și de părinte și i se dădea drumul.

Colecție de obiecte dintr-o casă din Maramureș care vorbește despre datinile locului

Viața la țară

În Maramureș, pare că divinitatea a vrut ca românii să se bucure de viața la țară și i-a dat exemplu pe moroșeni și traiul molcom de aici. Dacă la oraș avem zgomotele artificiale care ne înconjoară, de la telefonul care sună dimineața de-ți vine să-l spargi până la înghesuiala din autobuze și claxoanele din trafic, aici ai cu totul altceva.

Viața simplă de la țară pare să atragă tot mai mulți români care s-au săturat de aglomerație

Dimineața esti trezit de cocoșul guraliv, cocoțat pe un stâlp care când dă trezirea își întinde gâtul de mai, mai că-l vezi cum îi și ies ochii din cap. Iar înghesuiala nu este decât probabil într-o căruță în care stai și lași soarele să te gâdile cu razele matinale în timp ce calul trage agale până la câmp. Claxonul maramureșenilor este acel „bună dimineața” însoțit de o ridicare de clop.

Farmecul rural al acestei zone este amplificat de munca la câmp. Cei care ați tras la coasă, știți cât de liniștit este acel hârșâit al fierului care trece prin iarbă o dată la câteva secunde și chicotitul unui fir de iarbă care se bucură că e prea mic să fie tăiat de coasă. Și după o muncă din asta de câteva ore, în care toți mușchii intercostați plini de febră îți spun „băi, nene, las-o mai moale că nu cari hârtie la tine la corporație” te așezi la masă.

Brânza maturată de îți împrăștie gustul în toată gura nu este temperat decât de o roșie zemoasă care își lasă miros de cum este ruptă din grădină. Apoi ca să mai reglezi senzația de foame bagi în gură și o bucată de pâine proaspăt scoasă din cuptor, încă aburindă la care se alătură vesele niște ceapă și puțină slană. Înainte de toate astea, dacă nu îți era foamea reglezi Ph-ul stomacului cu o horincă care atunci când o torni pe gât te face să te simți ca armăsarul lui Făr Frumos în timp ce mănâncă jăratec.

LĂSAȚI UN MESAJ