Week end elegant la Festivalul Sinaia Forever

sinaia forever
Zona centrală a orașului va fi închisă traficului auto din 24 până în 29 septembrie

Turiștii care vor să-și petreacă sfârșitul de săptămână pe Valea Prahovei au șansa să nimerească într-o mare petrecere. Între 26 și 28 septembrie are loc Festivalul Sinaia Forever, care se află la cea de a 20-a ediție.

Mii de turiști sunt așteptați să participe la Sinaia Forever, majoritatea locurilor de cazare din stațiune fiind deja rezervate, spun organizatorii. Au fost pregătite opt zone cu tematici diferite, două scene (una mare, în Parcul „Dimitrie Ghica” și alta destinată copiilor, în centrul orașului), jocuri cu foc, acrobații, ateliere de creație, concerte, animație stradală cu actori, clovni, marionete uriașe, personaje de epocă și statui vivante, recitaluri de muzică clasică în aer liber, spectacole de artificii și un show cu lasere.

Peste 50 de actori ai Teatrului „Masca” vor fi prezenți pe străzile orașului în cele trei zile de festival, ei fiind costumați în personaje din alte lumi. De asemenea, în trei piațete centrale ale stațiunii vor fi susținute recitaluri de muzică clasică la pian, vioară, violoncel și instrumente de percuție, tot în aer liber urmând să aibă loc și reprezentații acrobatice și cu flăcări. Pe scena din Parcul „Dimitrie Ghica” vor evolua, printre alții, Antonia, Vunk, Connect-R, Taxi, Maxim și Direcția 5, dar și Compact și Pasarea Colibri.

Ca în fiecare an, circulația mașinilor va fi oprită în zona centrală. Perimetrul va fi dedicat pietonilor și bicicliștilor. Astfel, în zona centrală a orașului, de la Hotelul Internațional până la intrarea în Parcul „Dimitrie Ghica”, circulația mașinilor va fi oprită de miercuri, 24 septembrie, de la ora 14.00, până luni, 29 septembrie, la ora 6.00 dimineața. Strada Octavian Goga va fi închisă de joi dimineață până duminică seară, iar pe Bulevardul Republicii accesul va fi permis doar riveranilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.