Mini-vacanță ieftină și plină de aventuri „made în România”

Foto: Curtea interioara a Castelului Bran
Foto: Curtea interioara a Castelului Bran

Cum ar fi pleci în vacanță cu familia și să nu fie nevoie să suporți nazurile copiilor care strâmbă din nas pe motiv că voiau să stea și să vegeteze la televizor? Ei bine, nu ai cum să ratezi, dacă le spui că mergi să vadă locul în care a trăit Dracula sau îi duci să vadă dinozaurii uriași pe care i-a văzut în filmele Jurassic Park.

Aventurile de genul acesta le poți combina și cu schi sau datul cu sănuița pe pârtiile de la Predeal, apoi să vă întoarceți și să vedeți cetatea Râșnov pentru a-i da și un iz de istorie, apoi, sigur îi vei cuceri cu o plimbare prin peștera Valea Cetății.

În cazul în care tot nu i-ai convins sigur îi cucerești cu o palmă după ceafă și un șut în fund să urce în mașină, că nu este după cum vor ei. Or să se distreze fie că vor sau nu! Și pentru că faci parte din familia tipică românescă ești pe buget. Iar în cazul asta este perfect. Te vei caza în zona Bran-Moeciu, unde cazarea este mai ieftină.

Noi, spre exemplu, am găsit un apartament la o pensiune cu 200 de lei pe noapte, în Bran. Perfectă pentru o familie cu doi copiii. Două camere, cu televizor fiecare, bucătărie și baie. Nici nu ai nevoie de mai mult!

Castelul Bran

Le-ai promis copiilor că le arăți primul sugător de sânge al țării (nu, nu Dragnea!), pe Dracula. Așa că îi duci la castelul Bran. Este 40 de lei intrarea pentru adult și vreo 25 de lei pentru copil, dar excursia va merita. Traseul prin castel este aranjat în așa fel încât să fie sub forma unui labirint ușor prin care poți vedea aproape fiecare cameră și încăpere. Fiecare cameră are povestea ei, și în fiecare afli câte ceva despre Vlad Țepeș și cum îi tragea în țeapă pe infractorii țării.

Fii un dascăl pentru copii și explică-le toate aspectele fascinante ale istoriei. Și dacă nu le știi nici tu, nu-i problemă, le poți citi de pe panouri și le povestești puștanilor despre unul dintre cei maia prigi domnitori ai României și cum a ajuns acesta legenda lui Dracula.

Vei vedea cum se trăia la castelul Bran pe timpuri, vei vedea și cum erau îmbrăcați cavalerii și unde dormeai capetele regale ale momentului dar și ce fel de coroană evea domnitorul. Totul într-un circuit de o oră și jumătate cel mult în care le poți face poze copiilor în cele mai frumoase încăperi ale castelului.

ptr

Cetatea Râșnov

Cetatea Râșnovului este cea mai mică cetate din Transilvania. Aceasta era numită și Cetatea Țărănească pentru că locuitorii ei se ocupau cu agricultura. Va trebui să ajungi și aici pentru a vedea cum se apărau oamenii de acum 600-700 de ani de invazii. Pentru cei care sunt de-o seamă cu mine sau cu părinții mei, știți că aici s-a filmat binecunoscutul film românesc „Dacii”.

Dacă vrei să-i cucerești pe copii ai la dispoziție două căi de acces pentru cetate: fie urci cu liftul de sticlă pentru 12 lei de cap furajer, fie mergi prin spatele cetății, parchezi mașina și urci cu trenulețul. Trenulețul este o remorcă acoperită care pe părinții o să-i facă să se simtă de parcă îi ducea școala din nou la practică la cules de porumb, iar pe copii o să-i facă să simtă… zgâltâituri. Cert este că trenulețul este o remorcă trasă de un tractpor imens. Pentru asta va trebui să plătești 5 lei, urcare și coborâre. „Trenulețul” are prima stație la Dino Parc, apoi ultima stație la Cetatea Râșnov. E un fel de Uber rural, în care preț de câteva minute ai ocazia să îți asculți muzica dinților care îți clănțăne de frig.

Odată ajunși în cetate, faci un traseu absolut fenimenal, iar din cel mai înalt punct al cetății, acolo unde este arborat și steagul, vei vedea toată valea și orașul Râșnov. Apoi cobori în cetate pentru a vedea meșteșugurile cu care se îndeletniceau oamenii cetății.

Le poți cumpăra copiilor arbalete, sau săbii, dacă vrei să nu te mai vadă bine copiii (decât cu un ochi). Majoritatea încăperilor din cetate sunt acum magazine de suveniruri în care poți găsi absolut orice, de la magneți de frigider până la siropuri de diferite fructe.

Dino Parc

Mai jos de cetate, este Dino Parc, un parc ascuns în pădure în care sunt toate animalele binecunoscute din filmele hollywoodiene. Daaar, dacă ești un părinte ca mine, și nu vrei copii de nota 10, povestește-le despre luptele dintre oamenii din cetatea Râșnov și dinozauri și apoi trimite-l la școală.

Dacă sunt mai deștepți decât îi crezi tu se vor prinde și îți vor cere să le explici ce este cu Pterodactylul și cu Tyranosaurus Rex sau alte viețuitoare din Cretacic pe care nu le știu după numele de botez.

Peștera Valea Cetății

Peștera Valea Cetății este situată la aproximativ 3 km de orașul Râșnov, pe șoseaua Valea Cetății spre Poiana Brașov, situată la 825 m altitudine. Galeria principală are o lungime totală de circa 958 m și puteți explora o parte din ea. Duceți copiii la peșteră, dar, contrar a ceea ce vă spun instinctele, nu-i lăsați acolo! Ba, din contră, țineți-i bine după voi ca să nu aveți surprize neplăcute.

Este foarte posibil ca peștera să-i impresioneze foarte mult, mai ales dacă stați într-o zonă a Bucureștiului în care RADET-ul vă taie căldura, iar compania de electricitate vă mai face câte o surpriză ca-n comunism.

La săniuș în Predeal

Acum că i-ați făcut pe copiii tobă de cultură, e timpul să-i duceți să se și distreze puțin, așa mai pe placul lor. Trageți o fugă, fie în Poiana Brașov, unde o să fie mai aglomerat decât la metrou în orele de vîrf, fie puteți merge liniștiți la Predeal unde pârtiile de acolo sunt ceva mai libere și puteți să vă relaxați și voi ca părinți.

Să închiriați o saniuță pentru toată ziua costă undeva la 15 lei pe zi, mult mai scump decât un pahar de vin, dar neprețuit când vine vorba de un moment de liniște.

În cazul în care vi se face foame în Predeal sunt câteva restaurante care au mâncare foarte bună și la prețuri chiar acceptabile. Dacă nu, la fel de bine puteți cumpăra de la supermarketurile din zonă și prepara la pensiune.

De preferat este să nu mâncați sau să cumpărați din zona obiectivelor turistice pentru că acestea sunt adevărate capcane pentru turiști. Și cum sunteți pe buget, ar fi păcat să renunțați la un rinichi doar pentru a putea achita nota de plată.

Oricum ar fi, un weekend de genul acesta cu toate distracțiile inculse pentru o familie de 4 persoane nu ar trebui să coste mai mult de 1000 de lei. Ceea ce este foarte puțin având în vedere că micuții au învâțat foarte multe… și nu mă refer la faptul că nu-i suportați, că asta ar însemna că nu sunteți o familie tradițională.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.