Lansare de carte în subteranele metroului bucureştean

USLMAngajaţi ai Metrorex, membri ai Sindicatului Unitatea din metrou s-au întâlnit miercuri cu fostul lor profesor de limba şi literatura româna de la fostul Liceu nr 25, actualul Colegiu Tehnic  „Traian”, profesorul   şi scriitorul  Nicolae  I  Nicolae.

Evenimentul a avut loc la sediul USLM din Bucureşti, cu prilejul lansării romanului ,,Miercurea strâmbă sau Iubirile ratate ale lui Remus Alb”, al carui autor este char Nicolae I Nicolae.

,,Un număr de 42 de e-mailuri şi un jurnal-epilog, atât se-adună în <Miercurea strâmbă> a profesorului Nicolae I. Nicolae, sau în Iubirile ratate ale lui Remus Alb. Astăzi însă sper că este miercurea dreaptă”, a spus, în deschiderea sesiunii de prezentare a cărţii, Ion Rădoi, preşedintele  USLM, şi el fost elev al profesorului Nicolae I Nicolae.

„Mizând pe forţa unui mit, autorul  romanului  pune, sub zodia <Păresimilor>, nu doar  nişte <iubiri ratate>, ci un întreg destin, deoarece pesonajul Remus se recompune, treptat, într-o manieră epistolară de secol XXI, a afirmat, la rândul lui, prof.univ. Silviu Angelescu, la lansarea cărţii.

Pentru criticul de artă Pavel Şuşară, şi el prezent la această lansare de carte, autorul rezonează impecabil cu sufletul feminin. Cristina şi Mirela sunt “făpturi” lirice, iar scrisorile pe care ele le primesc şi le trimit  nu dau nici un moment senzaţia de fals.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.