Concertul de Gală de la Berlin, în direct, pe 31 decembrie, la Bucureşti

Concertul de Gală de la BerlinConcertul de Gală de la Berlin va fi transmis în direct, pe 31 decembrie, de la ora 18.30, la The Light Cinema din Capitală. Învitatul special al Filarmonicii din Berlin este pianistul Menahem Pressler.

Melomanii pot asculta lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonín Dvořák. Prețul unui bilet pentru transmisia live a concertului susținut de Filarmonica din Berlin este de 55 de lei.

Concertul de Gală de Anul Nou se deschide cu Simon Rattle, dirijând muzica de Jean-Philippe Rameau: o suită de melodii instrumentale ale piesei de opera-balet „Les Indes galantes”, care aduce pe scenă muzica barocă franceză în cele mai bune momente ale sale.

După pauză, muzicienii se pregătesc să intre în noul an plini de viaţă, pe corzi slave: o suită orchestrală din fermecătoarea operă folk a lui Zoltan Kodaly Hary Janos, precum şi o selecţie ale popularelor „Slavonic Dances”, de Antonín Dvořák.

Invitatul special al serii, pianistul Menahem Pressler a făcut istorie cu înregistrările şi interpretarea sa din cadrul Beaux Arts Trio, fondată chiar de Menahem Pressler în 1955. Pressler s-a născut în Magdeburg în 1923, însă în 1939 a emigrat împreună cu familia sa în Palestina, refugiindu-se astfel de regimul naţional-socialist.

A debutat alături de Berliner Philharmoniker în ianuarie 2014 cu „Concertul pentru pian în Sol major, K. 453”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Publicul l-a ovaţionat pe Pressler în picioare, iar presa a descris interpretarea sa ca o adevarată „bucurie maiastră a muzicalităţii şi a tonului său unic, atât de complet şi familiar în acelaşi timp”.

Pentru apariţia sa în Sala de Concerte a Filarmonicii Berlin de Anul Nou, Pressler a selectat din nou Mozart: „Concertul pentru pian în La major, K. 488”. Lucrarea a fost compusă de Mozart în timpul primilor ani la Viena.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.