Șapte persoane au decedat din cauza gripei

Șapte persoane au decedat din cauza gripei, ultimele victime, din România, fiind un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Cei doi au murit chiar duminică din cauza gripei, numărul total al persoanelor decedate în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal ajungând la şapte. Bărbatul avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal.

Un bebeluş de 11 luni, diagnosticat la internare cu gripă, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

„Pe data de 8 ianuarie s-a prezentat în Urgenţă un bebeluş de 11 luni cu stare generală extrem de gravă, cu insuficienţă respiratorie marcată cu toate analizele modificate. S-a testat şi s-a pus diagnosticul de gripă tip A chiar din UPU. S-a internat în secţia de ATI. A fost necesară intubaţia. Nu a răspuns la tratamentul specific. Azi noapte s-a declarat decesul (după 4 zile) după un stop neresuscitabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru, citată de Agerpres.

Înainte de aceste două persoane, cea de-a cincea victimă care a murit din această cauză este un bărbat în vârstă de 70 ani, din judeţul Mureş, La acesta a fost confirmat cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente şi nevaccinat antigripal. Celelalte patru persoane decedate din cauza gripei proveneau din judeţele Mureş, Galaţi, Arad.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.