O nouă şansă pentru obţinerea certificatului de Şcoală Europeană

Sursa, foto: Banul botosanean
Sursa, foto: Banul botosanean

Școală EuropeanăŞcolile care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale pot participa la cea de-a XII-a ediție a competiției pentru obținerea certificatului Școală Europeană.

La cele 11 ediții de până acum (2004-2014) au participat 1.562 unități de învățământ. Dintre acestea, 376 au primit certificatul și trofeul de Școală Europeană.

Certificatul Școală Europeană este valabil pentru o perioadă de trei ani, de la obținere, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul primit. Competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Termenul limită pentru depunerea candidaturii este 10 aprilie, iar evaluarea candidaturii se va face între 20-24 aprilie. Festivitatea de acordare a certificatelor va avea loc în luna mai.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.