Legătura feroviară Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă a fost oprită miercuri dimineaţă, după ce un tren de călători, care venea de la Galaţi, a lovit o autocisternă încărcată cu GPL, la o trecere la nivel.
UPDATE Circulaţia feroviară spre Otopeni a fost reluată
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că la ora 14,20 s-a reluat circulaţia feroviară pe secţia Căciulaţi – Baloteşti. Angajaţii companiei au finalizat lucrările de reparaţii şi de verificare a liniei şi a componentelor infrastructurii, precum şi operaţiuni de eliberare a zonei, traficul fiind reluat în condiţii normale.
„Trenul IR 1772 care circula în relaţia Galaţi – Bucureşti Nord a lovit o autocisternă la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 25+000, de pe secţia de circulaţie Căciulaţi – Baloteşti. Trecerea la nivel este semnalizată cu indicator rutier Crucea Sfântului Andrei”, a anunţat CFR SA.
Aceştia au precizat că opt dintre cei 100 de călători aflaţi în tren au fost transportaţi cu un microbuz către Aeroportul Otopeni, iar ceilalţi au fost preluaţi cu mijloace auto către Bucureşti. „Până la redeschiderea circulaţiei pe segmentul feroviar Căciulaţi – Baloteşti (linie simplă), trenurile care ajung în zona respectivă vor staţiona temporar în gările adiacente”, se mai arată în comunicatul CFR SA.
Şi traficul rutier pe șoseaua de centură a municipiului București este oprit miercuri la kilometrul 25, în zona Tunari, între localitățile Căciulați și Balotești,unde a avut loc coliziunea, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit Infotrafic, coliziunea dintre autocisterna încărcată cu gaz petrolier lichefiat și garnitura de tren s-a produs în jurul orei 8,15, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere situată la intersecția dintre magistrala 700 și DJ200B.
Cetățeanul TV