Două știri despre CNA în aceeași săptămâna de la începutul lui noiembrie. Prima ne spune că circa 1600 de sesizări din partea publicului au fost prescrise, pentru că nu au fost luate în discuție în cele 6 luni prevăzute de lege[1]. O a doua ne informează că CNA a decis să nu ia nicio măsură punitivă în cazul a două melodii difuzate frecvent la radio, despre care unii membri ai organismului de reglementare credeau că fac aluzii la consum de droguri sau acte sexuale. Două știri care ne fac să ne întrebăm care este agenda Consiliului și ce așteptări suntem îndreptățiți să avem de la el.
Prin lege, CNA este garantul interesului public și are în sarcină câteva elemente cruciale ale conținutului programelor audiovizuale: exprimarea liberă, pluralismul de idei și opinii, protecția demnității umane, protecția minorilor și a culturilor și limbilor de pe teritoriul României.
În acest context, putem înțelege preocuparea sa, chiar și exagerată, de a ocroti minorii României de oarece aluzii dăunătoare din cântece. Mai greu este să înțelegem cum de 1600 de sesizări au rămas nediscutate, pentru că CNA nu și-a găsit timp pentru ele. Consiliul nu a fost nicicând o instituție simpatică. Întâi de toate, pentru că un organism de reglementare nu este „simpatic” prin definiție. Acuzele repetate de politizare, mai ales în procesul acordării licențelor de funcționare pentru radiodifuzori, au erodat încă și mai tare popularitatea Consiliului. Amenzile acordate au tensionat relațiile cu radiodifuzorii, care se consideră veșnic hărțuiți pe nedrept. Dar, încetul cu încetul publicul i-a înțeles menirea și s-a întors către el, cerându-i să-și joace rolul de arbitru și corector al spațiului audiovizual. Transparența sporită pe care a practicat-o (pentru lucrările proprii) și impus-o (pentru proprietatea companiilor radiodifuzoare) l-au ajutat să câștige ceva mai important decât popularitate: încredere. Publicul a început să se adreseze CAN-ului când vede sau aude ceva ce i se pare nepotrivit, recunoscându-i autoritatea și așteptând de la el reparații. Această încredere a înșelat-o CNA nebăgând în seamă 1600 de sesizări, fie nepunându-le pe ordinea de zi, fie neîntrunindu-se în cvorumul necesar pentru a le discuta.
Ultimii trei ani au fost nefaști pentru funcționarea CNA-ului. Tensiunile interne, generate de orientări politice sau de proaste chimii personale, au dus la șubrezirea instituțională a Consiliului. A pierdut autoritate, jucând după reguli diferite pentru parteneri diferiți. A pierdut autonomie, acceptând (ba chiar cerând) o modificare a legii de funcționare care permite demiterea președintelui CNA prin respingerea raportului anual de activitate. O lege handicapantă pentru instituție, pentru a putea înlătura o persoană. Legea a trecut, dar nu a fost aplicată, președintele CAN-ului este tot același. S-au auzit voci care cereau desființarea Consiliului, în pofida faptului că existența unui organism de reglementare în audiovizual este cerință europeană.
CNA se înscrie, astfel, pe lista instituțiilor în plină eroziune, al căror viitor devine predictibil de nepredictibil. Cei care îl compun ne pot fi antipatici. Comportamentele lor pot fi criticabile. Deciziile Consilului pot fi chestionate. Sunt acestea toate parte din dezbaterea democratică. Dar instituția ar trebui să rămână predictibilă în raportul ei cu publicul, cu noi – căci acesta este sensul cuvântului „garant”.
Ioana Avădani
Director executiv
Centrul pentru Jurnalism Independent
acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Civil Response to Clientelism in Media – MEDIA CIRCLE, co-finanțat de Comisia Europeană, prin Civil Society Facility – Media Freedom and Accountability Programme).
Cetățeanul TV
