Casieriile Enel din municipiul București și din județele Ilfov și Giurgiu vor fi închise luni, 1 Decembrie, Ziua Națională a României, informează compania.
În celelalte zile, casieriile Enel vor funcționa după programul obișnuit. Astfel, pe 28 noiembrie, respectiv 2 decembrie, programul de funcționare este de la ora 9,00 la ora 17,00 în municipiul București și de la 8,00 la 16,00 în județele Ilfov și Giurgiu. Clienții Enel Energie Muntenia care doresc să-și achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalitățile alternative de plată.
Reprezentanții Enel precizează că pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări de la rețeaua de energie electrică, iar serviciul Telecitire va fi funcțional.
Cetățeanul TV