GALERIE FOTO Muncitorii îngrașă porcul în ajun în Pipera, pe Autostrada București-Ploiești

Astfel că premierul s-a angajat ca în actuala guvernare să fie construită o autostradă cap-coadă şi nu va mai tolera niciun fel de întârziere în acest sens. Autostrada București-Ploiești
FOTO Ministerul Transporturilor

După ce ani de zile s-a tras targa pe uscat, muncitorii care lucrează la ciotul din Autostrada București-Ploiești care trebuie să intre în Capitală în Pipera, pe Șoseaua Petricani, muncesc acum de zor și duminica. Probabil că au fost pătrunși de Duhul Sfânt, în ziua în care se sfințește Catedrala Mântuirii Neamului.

”Mobilizare pe tronsonul de la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti (A3). Constructorul lucrează și în weekend, sub stricta monitorizare a consilierului ministrului Transporturilor, Lucian Șova. Muncitorii fac excavații sub podul din zona Popasului, continuă lucrările de marcaj și montare a parapetului și panourilor antifonice”, a postat duminică pe Facebook Ministerul Transporturilor.

Autostrada București-Ploiești trebuia să fie gata acum trei ani

Lucrările la acest tronson din Autostrada București-Ploiești, între Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei, trebuia să fie gata încă din 2015, dar contractul încheiat cu italienii de la Impresa Pizzarotti a fost reziliat de CNAIR. Noul contract a fost semnat în februarie 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98. CNAIR plăteşte aproximativ 130 milioane de lei fără TVA pentru acest proiect.

În septembrie, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunțat că lucrările la tronsonul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti dintre Centura Capitalei şi Şoseaua Petricani ar putea fi finalizate până în noiembrie. Porţiunea dintre Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei are aproape 6 kilometri, iar ultimii 3 km, spre zona Pipera, vor avea iluminat public şi parcări.

”Termenul de finalizare este depăşit, trebuia să fie gata la 30 august. Am cerut CNAIR în mod expres şi scris să apere interesele statului român şi să evalueze cu foarte mare responsabilitate – pe care o voi monitoriza si eu – dacă există argumente să nu se mai acorde o extensie de timp. Astăzi când vorbim, practic, penalităţile curg în defavoarea antreprenorului. Pe de altă parte, monitorizez proiectul şi modul de execuţie, de două ori pe săptămână merge un secretar de stat responsabil cu implementarea care are discuţii cu constructorii. Tot de două ori pe săptămână merge şi un consilier personal, de la cabinetul meu, un om cu  bogată experienţă în implementare de proiecte care monitorizează totodată acolo”, a declarat pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Problema este că, odată finalizată, Autostrada București-Ploiești se va descărca în Strada Fabrica de Glucoză, la care lucrările de șărgire la patru benzi au început abia în toamna asta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.