Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”, prin care apicultorii vor primi un sprjin de 20 lei pentru o familie de albine.
„Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este 31 octombrie 2019.
Beneficiarii sunt: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Cetățeanul TV