Un răspuns așteptat de toată țara: candidează Kovesi la Cotroceni?

Candidează Kovesi la Cotroceni?
Laura Codruța Kovesi

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru a deveni primul procuror-şef al Uniunii Europene și spune că nu va renunța sub nicio formă.

„Atâta vreme cât procedura nu este finalizată, încă am o şansă de a obţine această funcţie şi mă lupt pentru această şansă, până în ultima secundă. Sub conducerea mea, DNA a devenit un model de bune practici în sud-estul Europei cu privire la corupţia la nivel înalt”, a declarat Kovesi, într-un interviu acordat politico.eu.

„Faptul că am investigat atât de multe cazuri înseamnă că ştiu foarte bine care este ipologia infracţiunilor. Odată ce ştii cum se face fapta, ştii şi cum să-i prinzi. Corupţia nu s-a inventat în România, nu este un brand nou”, a spus Kovesi, care a fost revocată  de la șefia DNA anul trecut.

„Ce este sigur este că sunt un candidat care nu se bucură de sprijinul statului român, în timp ce colegul meu francez se bucură de sprijinul statului francez. În timpul negocierilor, sprijinuli pe care guvernul României îl oferă sau nu îl oferă poate să conteze” a speră Kovesi.

Intră Kovesi în politică?

Întrebată dacă are intenția de a intra în politică și de a candida la Cotroceni,  Kovesi a spus că nu are nicio intenţie de a părăsi profesia de magistrat.
„Am jucat baschet în trecut şi au fost situaţii în care am câştigat meciuri importante chiar în ultima secundă. Chiar şi când adversarul te conduce, în ultima clipă poţi să înscrii un gol şi să câştigi”. În cazul în care nu obţine funcţia, Kovesi spune că „întotdeauna există un plan B, întotdeauna am şi alte planuri. Dar acum, planul meu este să rămân şi să mă lupt pentru această candidatură”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

*