UPDATE/Un polițist din București a fost atacat în Tecuci. Agresorii l-au lovit și i-ar fi reproșat incompetența Poliției în cazul Caracal

sursa foto: Google
sursa foto: Google

Un polițist din București, aflat în concediu, a fost atacat de doi indivizi în timp ce se afla pe o stradă din orașul Tecuci. Potrivit martorilor, totul a pornit de la faptul că agresorii au văzut în mașina polițistului o caschetă de polițist și i-au adresat cuvinte injurioase, apoi l-au lovit, reproșându-i incompetența Poliției în cazul Caracal.

UPDATE, 18.45 Cei doi agresori au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițistul era la volanul mașinii în momentul în care autoturismul a fost lovit cu un obiect dur. Bărbatul de 34 de ani a coborât din mașină pentru a cere explicații și a fost atacat de două persoane. Unul dintre agresori avea un cuțit, dar victima a fost lovită cu pumnii.

Se pare că reacția violentă a fost provocată la vederea caschetei de polițist. Până la urmă, cei doi agresori au fost imobilizați de polițiștii veniți la fața locului. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

„La data de 13 august, în jurul orei 21,10, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul București, se deplasa cu autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci și, în fața colegiului din localitate, o persoană necunoscută i-a lovit autoturismul cu un obiect. În momentul in care a coborât pentru a vedea despre ce este vorba, a fost atacat de două persoane, dintre care una avea un cuțit, care l-au lovit cu pumnii și picioarele. La fața locului s-au deplasat polițiștii BOP Tecuci și luptătorii SAS , care au identificat pe cei doi agresori, doi bărbați de 41 și 28 de ani, din municipiul Tecuci. Ei au fost imobilizați și conduși la sediul poliției. Cei doi agresori sunt cercetați acum pentru lovire sau alte violențe și au fost reținuti pentru 24 de ore”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Cei doi agresori vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*