Sunt ultimele pregătiri pentru spectacolul grandios de Ziua Marinei. Repetițiile marinarilor militari pentru ca ceremonia oficială de mâine să iasă perfect pot fi urmărite de turiști și de localnici pe faleza Cazinoului din Constanța.
Marinarii militari au ajuns încă de dimineață pe faleza Cazinoului din Constanța. S-au adunat aici, în primul rând, pentru o procesiune religioasă, respectiv de pomenire a eroilor marinari români. În minutele următoare, aceștia vor depune și o coroană de flori.
Militarii spuneau că astăzi vor avea loc și decorări ale celor care s-au făcut remarcați în ultima perioadă prin diverse activități.
Exerciţiu demonstrativ
Mâine, pe faleză, lângă Comandamentul Flotei va fi punctul zero, unde militarii vor prezenta după o absență de patru ani, exercițiul demonstrativ al Forțelor Navale Române, pentru 2023, pe scena maritimă.
De altfel vor fi evenimente atât pe uscat, cât și pe apă, unde vor avea loc mai multe defilări ale navelor. Vor fi trase 21 de salve de tun conform tradiției marinărești.
Totodată, vizitatorii vor putea asista și la discursurile persoanelor oficiale, dar și la un serviciu religios. Și în aer vor fi diferite manifestări. Un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști. La toate acestea sunt așteptați mii de participanți.
Cetățeanul TV